Oblio si originalitatea de mult apusa


Oblio si originalitatea de mult apusa

de Ioana Negrilă – colaborator
foto: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Pe timpul comunismului, a apărut în România un film de desene animate care se numea „The Point“. Părinţii voştri sigur şi-l amintesc. Eroul era Oblio. Era considerat un ciudat pentru că era diferit de ceilalţi. Era singurul care avea capul rotund într-un regat (The Pointed Village) în care oamenii aveau capetele ţuguiate şi în care toate lucrurile erau ascuţite. Mama lui i-a făcut o căciulă ţuguiată ca să îl facă să semene cu ceilalţi.
Totuşi, legea era ca toţi şi toate să fie „pointed“, iar Oblio era în afara ei. Astfel, este alungat din cetate. După multe peripeţii află că nu este necesar să fii ca toţi ceilalţi pentru a avea un punct de vedere şi un rost pe lume.
Probabil că veţi râde că v-am povestit despre nişte desene animate, dar cred ca mulţi dintre noi am avea ceva de învăţat de la Oblio. Din ce în ce mai mulţi liceeni încep să se copieze unii pe alţii, originalitatea nemaifiind de mult la modă. Din ce în ce mai mulţi liceeni se lasă conduşi de efectul de turmă, estompându-şi puţin câte puţin personalitatea. Şi mai toţi fac asta pentru a fi acceptaţi.
Nu ştiu exact cum a apărut acest „simptom al elevului xerox“. Omul este o fiinţă socială şi are nevoie de apartenenţa la un grup. Pentru asta, are nevoie să fie acceptat. Are nevoie de confirmarea celorlalţi. Până nu demult, oamenii intrau în diferite grupuri sociale cu ajutorul forţei fizice, a inteligenţei, a frumuseţii sau a altor calităţi. Acum însă trebuie să fii exact ca ceilalţi pentru a fi acceptat. Să fii o copie docilă a şefului şi să îl urmezi îndeaproape. Să faci mereu ce îţi spune, alfel rişti să fii dat afară din grup.
Astfel, am ajuns toţi ca locuitorii din The Pointed Village. Îi judecăm pe cei care au curajul să fie diferiţi, care şi aşa sunt o specie pe cale de dispariţie. Îi alungăm cât mai departe de noi, fiindu-ne ruşine să fim văzuţi alături de nişte ciudaţi. Preferăm să ne punem căciuli ţuguiate în cap, în loc să avem curajul să admitem că suntem altfel. Şi aşteptăm pe cineva ca Oblio să vină să ne salveze, arătându-ne că nu o să mai fim izgoniţi dacă suntem diferiţi sau originali. Dar, din păcate, cred că vom mai avea de aşteptat…

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.