Istoria street dance-ului – ora de dans

Istoria street dance-ului - ora de dans

de Sabrina Canea – colaborator
foto: Cristian Gologan – colaborator foto

Sunt sigură că majoritatea dintre voi cunosc termenul de „street dance“ şi este imposibil să nu fi văzut vreodată, fie la televizor, fie la vreun eveniment, o asemenea prestaţie, însă câţi dintre voi ştiu cu adevărat ce este street dance-ul?

Ei bine, street dance-ul reprezintă combinaţia tuturor stilurilor de dans unite într-un singur nume. Aceste stiluri s-au dezvoltat în spaţiile urbane şi suburbane (în spaţii libere, de pildă pe străzi, în parcuri, curtea şcolii sau în cluburi de noapte), sub forma unei culturi underground şi s-au integrat perfect în cultura locală, situându-se la acelaşi nivel cu dansurile folclorice specifice regiunilor respective. De obicei, aceste stiluri au ca şi trăsătură principală improvizaţia şi încurajează interacţiunea dintre dansatori şi dintre dansatori şi public. Street dance este mai degrabă o stare decât un stil.

Street dance-ul se dezvoltă de obicei în cadrul grupurilor care fac parte din acelaşi mediu social, chiar dacă nu se poate determina niciodată cu exactitate cum iau naştere şi cum evoluează.

Se presupune că primele manifestări de tip street dance au apărut la începutul anilor ’70, odată cu explozia funk-ului, când dansul a căpătat două dimensiuni care îi lipseau: improvizaţia şi competiţia. Din funk s-au născut apoi noile stiluri: breakdancing, hip-hop, dance, krumping, liquid dancing, locking, popping, celebrul „robot“, tutting-ul şi uprock-ul. Baza street dance-ului rămâne însă breakdance-ul, considerat până astăzi ca piatra de temelie a culturii hip-hop, din moment ce a „crescut“ în perioada DJ Kool Herc, Grandmaster Flash & the Furious Five sau Afrika Bambaattaa. Alături de breakdance, MCing-ul (mai cunoscut ca rapping), DJing-ul, tagging-ul (o formă de graffiti) si beatboxing-ul (imitarea vocală a instrumentelor de percuţie) constituie baza unei civilizaţii urbane inimitabile.

Istoria street dance-ului - ora de dans


Diferenţa între freestyle (bazat complet pe improvizaţie) şi street dance-ul curat este faptul că freestyle-ul se bazează strict pe mişcările inventate de către o singură persoană, chiar dacă ele au la bază mişcări ale diferitelor stiluri. În schimb, street dance-ul reprezintă o colecţie foarte mare de mişcări de dans asemănătoare, integrate în aceeaşi denumire şi dezvoltate în cadrul grupurilor. De exemplu, când breakdance-ul a luat naştere din cultura hip-hop, dansatorii veneau fiecare cu mişcări, care erau îmbunătăţite ulterior.

Există şi cazuri în care anumite stiluri de dans sau mişcări au fost identificate cu pionierii acestora. Un exemplu îl reprezintă locking-ul, care se consideră că a fost iniţiat de Don Campbell, pionier al street dance-ului american (anii ’70). De cele mai multe ori, însă, este imposibil să atribui anumite stiluri sau mişcări unei singure persoane, acestea dezvoltându-se în afara mediului profesional. Pionierii street dance-ului au rareori diplome în dans, de unde şi diferenţa între street dance şi dansul modern.

Câteva dintre cele mai cunoscute stiluri care au luat naştere în acest fel sunt: B-boying sau breakdance, originar din New York, S.U.A.; Melbourne Shuffle (oldschool), originar din Melbourne, Australia şi Tecktonik, originar din Paris, Franta.

Şi, deci, iată! Street dance-ul chiar este o „mare brânză“, iar oamenii care practică acest sport trebuie respectaţi pentru curajul şi pasiunea de care dau dovadă, prin modul în care domină ringul de dans cu atâta uşurinţă.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *