Inapoi in timp, tovarasi!

inapoi in timp tovarasi

de Laura Zadunaischi – redactor
foto: Carina Coman – seminarist foto

Astăzi avem cam tot ce şi-ar fi dorit părinţii noştri să aibă când erau de vârsta noastră. Şi ne gândim strict la tehnologia care ne asigură confortul. Nu putem să ne luăm aere. Ce avem acum nu este extraordinar, pentru că şi aici avem bile negre, dar trăim cu ele, la fel cum şi ei o făceau atunci.

Din când în când te gândeşti cum ar fi fost să trăieşti pe vremea lor. Răspunsul: păi toţi au suportat cum au putut regimul sub care şi-au dus oricum traiul fericit; e o chestiune la care nu există răspuns. Trăim aici, acum şi asta contează cel mai mult pentru noi.

Un exerciţiu de imaginaţie ar fi să te întorci din faţa calculatorului, înapoi în timp şi să te gândeşti la cum ai reacţiona la o asemenea schimbare de mediu. Asta ar fi colosal. Ei, păi să începem cu bucătăria bunicii, unde mămica îşi lua porţia de marmeladă înainte de a-şi lua ghiozdanul în spate. Nu exista cutia de cereale Fitness şi în nici un caz nu puteai să faci nazuri că vrei lapte ambalat în recipient biodegradabil, nu că ar fi, dar unii poate au impresia că trăim într-o lume verde cu floricele roz.

Urmează drumul spre şcoală, într-un autobuz sau un tramvai burduşit de cucoane sugrumate în plase şi cărucioare. Aici schimbarea nu este prea mare, exceptând LCD-urile cu reclame de la Catena şi wallpapere high quality, care lipsesc. Dacă ai impresia că mai ai nevoie şi de ipod-ul tău performant, ca să faci abstracţie de lumea tristă şi gri din jurul tău, te înşeli, trebuie să te încadrezi în mulţime. Doar în cazul fericit în care tac-tu’ este securist e posibil să ai cel mult un pick-up, dar te anunţ că e greu şi că în autobuz nu ai o sursă de curent electric, deci te mulţumeşti cu el acasă.

La liceu nu o să porţi tricoul cu trupa ta preferată, vei avea o superbă uniformă bleumarin cu cămaşă în carouri. Dacă nu îţi vezi pletele în oglindă, să nu plângi. În clasă vei intra probabil după ce ai întârziat 30 de minute, pentru că ţi-a fost greu să recunoşti vechiul oraş în noul tău prezent. Alte staţii, alte străzi, metrou încă în lucru etc.

Vei avea o frază de genul: „Tovarăşa, am ajuns greu, lucrează ăştia la metrou şi e trafic (cu accentul probabil pe i)“. Profa, cum este posibil să-i şi zici după, o să se uite cruciş la tine, apoi o să urle că te lasă corigent şi directorul vine de urgenţă în clasă. O să ţi se pară incredibil de absurd: tu, care intrai după o ceartă cel mult simulată din partea profei, şi apoi treceai în bancă, unde o mai luai peste picior, fără să îţi zică nimic.

Feţele încremenite şi speriate de bombe se vor destinde după un hohot de râs oprit la un semnal scurt al profei; incredibil! Cum a reuşit să facă asta? Magie. Lumea te va considera anti-ceauşist, rebel, dizident şi ce mai vrei tu; şi probabil că eşti, dar ţi se pare normal în prezent, un extraterestru care trebuie exclus din partid. A, pardon, tac-tu’ e securist, nu o să fii exclus din partid, dar nici prea bine nu o să îţi fie dacă nu respecţi regulile lor.

Înapoi spre casă, îţi vei căuta instinctiv în buzunar telefonul, pentru că probabil crezi că te caută prietena. Nu e. Pe drum o să te bufnească râsul la câţi „sărut-mâna“ s-au rostit şi la câte pachete cu crenvuşti ai auzit că se dau la Unirii, unde de obicei mâncai un cheeseburger în MC, la care stăteai la o coadă de cel mult trei minute.

Ajungi şi acasă, dar te gândeşti că ai nimerit în apartamentul vecinei, baba aia care se lua mereu de tine că nu îi zici sărut-mâna; acum nu ţi se mai pare amuzant şi poate o înţelegi. Se pare că apartamentul este chiar al părinţilor tăi, în stil „casa de zestre“, cu pahare Boemia păstrate cu sfinţenie, pe care tu le spărgeai când erai mic la bunică-ta.

După o zi în care credeai că o să te mai destinzi la o cafea în Turabo, te-ai consolat cu un sandviş la pachet şi compot. Acasă – nema calculator, deci mess-ul tău e banca din faţa blocului cu colegii care te vor întreba dacă te simţi bine. Jocuri… ha!, poate îţi mai place totuşi ţintar. Vrei totuşi să deschizi televizorul? E posibil să scoţi un „pfiu“ dacă vezi Teleenciclopedia. Neinteresant, incomparabil cu „Animal Necenzurat“, în plus o să fie un buletin de ştiri fulger, în care tovarăşu’ anunţă că de mâine ieşi să dai cu sapa la munca patriotică.

Ce?! Mâine te duceai în club cu gaşca, după ce dormeai până la prânz ca paşa. Te gândeşti în final să cotrobăi prin casă din pură curiozitate. Scoţi un Atlas „vechi“ din bibliotecă, te uiţi pe el şi te cauţi pe harta României socialiste, să fii sigur că nu ai greşit adresa, apoi panică, se face beznă.

Nu, nu te întorci în prezent printr-o gaură neagră, doar s-a oprit curentul. „Beculeţ, stai aprins becule, noi te iubim“, nu or să ţi se mai pară nişte versuri stupide de la Timpuri Noi. Te trezeşti, vezi pagina de Facebook pe monitorul calculatorului tău, ai reuşit, tovarăşe, să te întorci la timp, se dau vaci verzi pe FarmVille.

Nu am vrut să vă sperii, nu putem să ne gândim dacă şi cu parcă, e mult prea imbecil, ne pierdem timpul. Oricum ar fi, trebuie să pornim de la ideea că odată născuţi într-o perioadă, ne-am fi însuşit obiceiurile lumii în care am fi trăit, ar fi fost ceva normal.

Trebuie să îi înţelegem pe oamenii care au trecut totuşi prin alt timp şi au rămas blocaţi acolo din nostalgie, pentru că ei se simt uneori ca nişte extratereştri în viaţa noastră perfect normală.

Recommended Articles

4 Comments

  1. Sfântu' Așteaptă

    Deși lung, știu că nu scrii prost și se pare că nu ai dezamăgit nici de data asta. Felicitări! Chiar foarte bun.

    Apropo, citești cumva Kamikaze?

    1. Hey multumesc! Nu citesc Kamikaze, desi am auzit de publicatie. Cu ocazia asta, ca tot am dat tarzior feed back, iti urez tie si tuturor celorlati cititori sau teen pressisti un Paste fericit!:)

  2. Foarte bun articolul, Laura. >:D< keep going!

    1. Multumesc, I will!

Leave a Reply

Your email address will not be published.