Dependenta de independenta

de Alexandra Dumitru – redactor
foto: Andreea Stoian – colaborator foto

Se întâmplă, printr-o fatalitate universală, să fim cu toţii dependenţi de câte ceva. Mă uit în jurul meu şi privesc oameni dependenţi de rutină, oameni dependenţi de timp, de mâncare, de somn, de viaţă. Dar ne-am gândit oare vreodată să căutăm dependenţa de independenţă? Sună ridicol, e un paradox, poate fi interpretat în mii de feluri, însă asta nu trebuie să împiedice această căutare. E firesc, desigur, să ajungi să te ataşezi de un lucru, de o activitate, de un sentiment sau chiar de persoane, însă e greu să îţi găseşti libertatea în această serie de dependenţe ce ajung să-ţi dirijeze viaţa.

Nu vreau să cad într-o extremă stupidă pentru a demonstra că există această nevoie de independenţă, ci doar vreau să constat anumite lucruri fireşti. Aţi observat că există o dependenţă mai ciudată ce ne defineşte în general ca fiinţe, şi anume acea nevoie comună de a ne exterioriza? Acum vorbesc de actul de creaţie în sine şi de faptul că fiecare dintre noi ajunge într-un moment dat să creeze ceva, oricât de lipsit de importanţă ar fi acel lucru. Nu mă refer la mari opere de artă, la mari muzicieni, mari filosofi sau poeţi, ci doar la micile opere de artă făurite de fiecare om în parte.

Un copil creează un desen ce seamănă mai mult cu nişte forme abstracte, parcă împrumutate din paleolitic, însă este o exteriorizare, un act brut de creaţie. O gospodină încearcă un nou tip de prăjitură, căreia i-a adăugat o picătură de esenţă de vanilie şi asta a făcut prăjitura să fie nemaipomenită. Exact aici voiam să ajung şi anume că, deşi suntem dependenţi de timp, de spaţiu, de corp, de aer şi de toate celelalte lucruri ce formează rutina umană, există acest paradox al dependenţei de independenţă, adică de a forma o independenţă spirituală, creatoare, chiar în miezul dependenţei fireşti de lucrurile lumeşti.

Dacă se formează o nevoie şi o ataşare şi de acest tip de independenţă, asta este din cauza naturii umane, dependentă de orice, chiar şi de propria independenţă.

Acum, revenind la lucruri mai lumeşti, aţi observat ce frumos e Cişmigiul zilele astea? E plin de soare cu dinţi, de frunze roşiatice şi de nea. Merită să fii dependent de Cişmigiu iarna!