Cum ii facem pe ai nostri sa ne lase…

de Arina Lazăr – redactor
foto: Oana Ştefănescu – colaborator foto

Îmi e teamă că articolul ăsta n-are cum să înceapă altfel decât aşa: părinţii au să caute întotdeauna să fim în siguranţă. Iar atâta timp cât n-o să fim dispuşi să respectăm aşteptările pe care le au de la noi, n-or să dea doi bani pe pretenţiile noastre. Trebuie să spun asta, n-am avut niciodată probleme cu ai mei când a fost vorba de o plecare singură. Am dat, în schimb, de alţi puşti de vârsta mea sau mai mari, care au probleme cu părinţii, care trebuie să negocieze cu ei cu câteva săptămâni înainte de orice sau care, şi mai rău, nu reuşesc să se dezlipească de ai lor nicicum. Să te poţi distra cu părinţii e un soi de lux pe care probabil că nu şi-l permite toată lumea, dar să puteţi comunica e un lucru pe care e bine să-l învăţăm.

Indiferent de ce anume vrei să obţii, e bine de ştiut ce îi interesează pe ai tăi şi să înţelegi de ce au pretenţiile pe care le au. Părinţii adolescenţilor încep să simtă o distanţă puternică faţă de copiii lor şi, de cele mai multe ori inconştient, fac tot ce e omenesc posibil să restabilească relaţia frumoasă. Sigur că e neplăcut să intre cineva în viaţa ta cu nişte bocanci de nazist şi să încerce să te controleze. În fapt, nici părinţii noştri n-ar fi de acord cu asta, însă asta le dă senzaţia că ne pot avea sub supraveghere continuă şi că în felul ăsta reuşesc să ne controleze. Altfel, vor să ştie ce facem şi cu cine suntem nu pentru că au de gând să vină peste noi, ci pentru că vor să fie siguri că suntem bine.

Dacă am să îi rog pe ai mei să mă lase la un majorat, am să am grijă să ştie despre cine vorbesc (e util să le prezint cât mai mulţi dintre prietenii mei sau să le povestesc despre ei, în felul ăsta îi conving că anturajul meu e în regulă), în ce zonă merg şi că, dacă am de gând să rămân toată noaptea, voi rămâne până când va fi lumină şi voi avea cu ce să mă întorc acasă. E bine să ştie că în niciun caz n-am să plec în timpul nopţii pe stradă şi că nimic nu poate să mi se întâmple. Aşa evit să îi găsesc treji când ajung acasă, de grija mea.

E bine ca, în timp, să ai grijă să le demonstrezi alor tăi că nu faci excese. Sigur că unii dintre noi fumează şi mi se pare ideală situaţia în care părinţii ştiu treaba asta, pentru că te scuteşte de multe. Accept, totuşi, că nu toţi părinţii ar reacţiona bine. Însă nu pot să am pretenţia ca ai mei să îmi dea libertatea pe care o vreau dacă vin beat acasă, întârzii nopţile sau am un anturaj care îmi face rău. Nu pot să îi condamn că nu înţeleg şi că nu sunt de acord cu treburile astea.

Asigură-i, indiferent unde mergi, că vei avea cu ce să te întorci în siguranţă şi că vei fi acasă la o oră decentă. Serios, să umbli singur pe stradă nopţile chiar e nasol. Unii părinţi de fete se simt mai confortabil dacă ştiu că au să vină cu un băiat, eventual mai mare şi mai responsabil, cât mai aproape de casă. Cei mai mulţi părinţi nu au încredere în taximetrişti.

Dacă vreau să plec din oraş cu ai mei prieteni e bine ca ai mei să ştie că sunt capabilă să mă descurc. Asta înseamnă că am să ştiu cum ajung acolo şi înapoi şi că am să mă asigur că am unde sta, ce mânca şi suficienţi bani. Înseamnă că ei or să ştie exact cât stau şi de unde să mă ia, în caz de orice. E un exerciţiu de încredere să le spui alor tăi tot felul de detalii; sigur că nu toţi înţeleg lucrurile pe care ne-am dori să le înţeleagă, dar e important să îi lăsăm să ştie ce se întâmplă cu noi. Eu am ajuns în punctul în care le desenez uneori alor mei locul în care merg şi cum se ajunge acolo, pentru că mă face şi pe mine să mă simt confortabil faptul că, dacă mi se întâmplă orice, au să ştie de unde să mă ia. E un cerc, iar dacă ştii exact ce să le explici, vor şti exact cum să reacţioneze. Zic.

Iar când vreau să plec la mare sau la munte e bine să fiu întotdeauna cu cineva mai mare decât mine, responsabil şi care să poată să aibă grijă de mine. O persoană mai mare nu înseamnă un alt părinte sau o rudă a alor mei, ci poate să fie un amic al meu. Eu sfătuiesc să fie o persoană în care să avem noi încredere şi nu doar cineva care arată bine în faţa unui părinte. E bine să ştiu că are cine să mă protejeze, pentru că, dacă muntele e destul de ferit de lucrurile astea, plajele sunt pline de tot felul de oameni şi de tot felul de substanţe.

Altfel, sunt nişte lucruri fireşti pe care e de bun simţ să le respectăm. E loc de câteva compromisuri din punctul ăsta de vedere şi, trebuie să zic, am parte de toată libertatea pe care mi-o doresc. Părinţii mei nu mă urmăresc şi nu au pretenţia să fie în preajma mea tot timpul. Trebuie să realizăm cu toţii că avem o viaţă de care trebuie să avem grijă, absolut independentă de puterile alor noştri.

O relaţie relaxată în familie te formează ca un adult responsabil, conştient şi capabil, care e în stare să îşi ia viaţa în serios. Îţi dezvoltă un simţ al umorului criminal şi o poftă de viaţă sinceră, pentru că a ţi se acordă credit pentru distracţia pe care o vrei. E unul dintre cele mai importante lucruri la vârsta asta. Apoi, facem 25 şi-om mai vedea…