Teen Press 
foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Extremely_Loud_and_Incredibly_Close
Există unele teme care lasă o amprentă atât de mare asupra ta, încât îţi este greu să recomanzi cartea sau filmul realizat pe baza subiectului respectiv.
Deşi sunt adepta citirii cărţilor înaintea vizionării ecranizărilor, trebuie sã recunosc că am văzut ecranizarea, înainte de a savura lectura „Extremely loud and incredibly close“.
Poate că filmul m-a atras să citesc cartea sau pur şi simplu numeroasele recomandări făcute de cunoscuţi, dar un lucru este cert: filmul reuşeşte să redea foarte bine, într-un mod concis, momentele-cheie ale desfăşurării vieţii unui băieţel de nouă ani, pe nume Oskar Schell. Acesta suferă şocul pierderii tatălui său ȋntr-un atac terorist asupra World Trade Center în ziua de 11 septembrie 2001.
În urma acestui eveniment nefericit, Oskar găseşte o cheie, într-un plic aflat într-o vază. Având în vedere faptul că obiectul era într-un loc în care tatăl său îşi depozita lucrurile, băiatul îşi doreşte din ce în ce mai tare să afle ce anume deschide acea cheie misterioasă. Şi porneşte de la primul indiciu: pe plic este scris numele „Black“.
Astfel, Oskar ȋşi propune să cunoascã toate persoanele cu numele Black din New York, ȋncercând ca, pe tot parcursul misiunii sale, să ascundă acest lucru de celelalte persoane, ȋn special de mama sa. Ce nu ştie băiatul este că mama lui i-a descoperit planul şi a vorbit dinainte cu toţi oamenii la care urma să ajungă copilul ei.
Ȋn timpul aventurii sale, băieţelul cunoaşte un bãrbat ȋn apartamentul bunicii sale, despre care crede, iniţial, că este ceea ce i-a spus şi aceasta şi anume chiriaşul. Bãrbatul este, ȋnsă, nimeni altul decât bunicul său, care foloseşte semne pentru a comunica şi scrie ȋntr-un fel de jurnal toate cuvintele pe care nu le poate spune.
Povestea are un final neaşteptat, ȋntrucât dupã zeci de vizite fãcute oamenilor cu numele de familie Black, Oskar dezleagă misterul cu ajutorul uneia dintre primele persoane cu care a intrat ȋn contact.
Abby Black ȋncearcă să ia legătura cu el ȋn urma ȋntâlnirii lor, lăsându-i un mesaj pe telefonul de acasă. Băiatul primeşte mesajul, ȋnsă cu ȋntârziere, deoarece de la moartea tatălui său a căpătat un fel de fobie de telefon. Ȋn ziua ȋn care s-a ȋntâmplat nefericitul eveniment, tatăl său ȋi trimitea mesaje vocale ȋn timpul atacului, iar Oskar, deşi era acasă, se temea să ridice receptorul. Dorind să o ţină departe pe mama lui de ȋnregistrările cu pricina, acesta a cumpărat un alt telefon, identic, de care ȋnsă prefera să stea departe, iar vechiul telefon era păstrat ȋntr-un loc ȋn care micul lui secret putea rămâne ȋn siguranţă.
Ȋn final, Abby ȋi mărturiseşte lui Oskar că soţul ei, William, l-ar putea ajuta să afle care este originea cheii. William Black ȋi aduce o mare dezamăgire micuţului, ȋntrucât cheia aparţinuse tatălui domnului Black, iar Oskar a trăit o lungă perioadă de timp cu speranţa că avea legătură cu tatăl lui. Impactul poate fi cu atât mai mare la aflarea adevărului, având ȋn vedere că, deşi oamenii ȋncearcă să se agaţe de orice ȋntâmplare sau obiect când pierd pe cineva drag, asupra copiilor amprentele sunt mult mai puternice.
