
foto: Ana Lungu – fotoreporter
„Să aud puțină gălăgieeeee, Neculce!“
Și liceenii au luat-o razna. În liniștita, dar frumoasa seară de 16 decembrie s-au dezlănțuit neculciștii care au venit la bal cu mic, cu mare, în clubul Player din București. Aceștia au venit pentru a se distra și, desigur, pentru a susține bobocii ce au participat la mult-râvnitul loc de Miss și Mister, dar și pentru Maximilian și Grasu XXL.

Alături de cele șase perechi a venit și Miss Boboc 2011, Necula Ana, ca să predea coroana mai departe fetei considerate de către juriu aptă să o poarte cu demnitate până la anul. Desigur, probele au fost trei: proba prin care îi cunoșteam puțin pe participanți (și pot spune că a fost impresionant să auzim că pe viitor elevii aspiră la facultăți de jurnalism, avocatură sau medicină), Proba de Dans, unde toți liceeni au surprins plăcut juriul, dansând pe ritmuri de rock’n’roll sau melodii vechi (dat fiind că tema balului a fost „Anii ’80“) și Proba de Talente, unde cei mai mulți au ales să danseze. Înainte de ultima probă, toți participanții s-au adunat pentru a face un show incendiar pe melodia musicalului „Chicago – All that jazz“. Înainte de ei, alți dansatori (profesioniști, de data asta) s-au mișcat extraordinar pe un colaj unde se întâlneau piese chiar din partea rock-ului mai „dur“: Marilyn Manson – „Tainted love“ sau Wheatus – „Teenage dirtbag“.

După anunțarea locurilor de Miss și Mister Boboc 2012, am furat câteva cuvinte de la Mister George Constantinescu, care a fost în extaz aflând rezultatele, Miss Boboc fiind o prietenă apropiată de-a lui, Mara Pecheanu. George s-a deschis în fața noastră, spunând că îi mulțumește în primul rând mamei lui, considerând că de acum înainte i se vor întâmpla cele mai bune lucruri și că a găsit un nou hobby: dansul.
Am furat-o puțin și pe Rita Ana, cea care a câștigat locul II la Miss, mulatra înaltă și simpatică: „Consider că a fost o experiență destul de bună pentru viitor, mai ales că vreau să urmez o carieră în modeling. Nu îmi pare rău că nu am câștigat, pentru că sunt prietenă cu Mara și voi fi în continuare“.
Dar a mai fost un eveniment special în clubul parcă prea mic pentru liceeni în extaz: majoratul unei eleve, Larisa Onu. A fost aplaudată, chemată pe scenă și a împărțit tort tuturor prietenilor ei.

În mare, a fost un bal al bobocilor foarte reușit! Să mai așteptăm și la anul unul la fel de reușit sau să cerem mai mult? E decizia neculciștilor.