Dulcea știință de a face vânătăi. Nu sună prea apetisant, prea dulce, nu? Nici nu vă închipuiți cât de dulce poate fi și câte vânătăi ne-a lăsat pe suflet.
Pe scena Teatrului Excelsior a avut loc o premieră, din mai multe puncte de vedere. De la lansarea piesei scrisă de Joy Wilkinson, în regia Sânzianei Stoican, până la crearea primului ring de box pentru un decor de teatru, surprizele nu au încetat să apară.
KNOCKOUT, cea mai nouă apariție pe scena Teatrului Excelsior, este o piesă despre patru femei din Londra victoriană care, deși provenind din cadre sociale diferite, își împletesc destinele în arta boxului ilegal. Sub îndrumarea Profesorului Charlie Sharp, jucat cu un șarm inegalabil de către Mihai Gruia Sandu, cele patru femei intră în ringul de box și în lupta pentru faimă, titlu, bani și alte scopuri sufletești ascunse. Epoca victoriană, frumos conturată în această piesă, a însemnat o perioadă tumultoasă pentru femei, chiar dacă începuse emanciparea acestora tocmai prin domnia Reginei Victoria. Pentru femeile de rând de exemplu, din cartierele sărace, viața însemna o luptă perpetuă pentru simplul drept la viață.
Întorcându-ne la actorii Teatrul Excelsior și personajele acestora, începem cu Mihai Gruia Sandu, care a livrat o interpretare imaculată, captivând publicul prin comicul replicilor și al gesturilor sale, acompaniate de cele mai teatrale expresii faciale. Nu îți puteai lua ochii de la el odată ce apărea pe scenă. Dana Marineci, în rolul lui Polly Stokes, o tânără sărmană, dar cu un talent deosebit la lupte, cucerește publicul prin comportamentul său delăsător, conform personajului, în timp ce Matilda Blackwell, interpretată de către Andreea Hristu, ține audiența captivată prin maniera sa nonșalantă, asumându-și cu totul rolul de curtezană. De asemenea, rolurile Oanei Predescu, Violet Hunter, o femeie aparent independentă, care luptă pentru visul de a deveni doctor, și cel al Andreei Șovan, Anna Lamb, prin aparenta ei obediență față de soțul său și visurile sale nu de a emancipa femeile, precum Violet, ci de a-și crește fiicele cum se cade, creează un contrast absolut necesar nuanțării poveștii. Bărbații în schimb… Alex Călin își îndeplinește complet misiunea de a face publicul să-i urască personajul, anume Gabriel Lamb, un bărbat afurisit, misogin, care nu își consideră nici măcar propria soție egală. În rolul unui bărbat ce se crede atotştiutor şi ar face orice să dețină controlul suprem în casă, Alex Călin intră în pielea personajului atât de bine încât uiți pe parcursul piesei că nu există de fapt un Mr. Lamb, prin talentul cu care mimează nervii, manipularea și infatuația față de toate persoanele din jur. Pe de altă parte, Paul Stokes, interpretat de Ovidiu Ușvat, se face plăcut de către public, prin multiplele tachinări dintre el și ,,sora lui”, Polly. Ovidiu Uşvat are o prezență plăcută în pielea lui Paul, până într-un moment culminant, când actorul şochează pe toată lumea prin rollercoasterul de emoții declanșat brusc. Toate conflictele personajelor se resimt ca fiind reale din perspectiva de spectator și nu doar datorită replicilor interpretate cu patos, ci și lecțiilor de box pe care actorii le-au frecventat pentru această reprezentație.
Veridicitatea poveștii vine și din decorul ce poate fi lejer descris ca fiind magnific. Nu vreau să stric magia descriindu-vă în detaliu, însă vă pot spune că este probabil unul dintre cele mai ingenioase pe care le-am văzut până acum. Ringul de box, fiind centrul atenției, este construit din piloni detașabili, astfel încât se poate monta și demonta rapid, în funcție de schimbarea de scenă. Luminile contribuie de asemenea la atmosfera piesei, nuanțele de gri și alb pe fundalul întunecat al scenei scoțând în evidență particulele de praf și fum, care evidențiază traiul greu, dus de către personajele noastre. Sunt datoare să menționez de asemenea una dintre scenele mele preferate, unde sunt puse în evidență atât decorul și luminile, cât și regia genială a Sânzianei Stoican: penultima scenă a Annei Lamb. Compusă doar dintr-un scaun, un sac de box și însuși Anna, scena aceasta aduce un omagiu superb Îngerului Morții. Mai mult decât atât, vă las și o realizare personală, unul dintre motivele pentru care îmi plac spectacolele Teatrului Excelsior. Printre multe altele, vorbesc despre contactul actorilor cu publicul, lucru absolut prezent în KNOCKOUT. De la privirile directe către public ale Profesorului până la monologul Matildei în care sunt implicați spectatorii și scenele desfășurate în afara scenei, contactul cu publicul este susținut pe durata întregului spectacol, ceea ce îi dă o notă mult mai personală, de parcă spectatorul însuși ar fi implicat în viețile complicate ale pugilistelor.
Dulcea știință de a face vânătăi este într-adevăr bazată pe o știință nemaipomenită, iar aici deja nu mai vorbesc despre arta boxului, precum Charlie Sharp, ci despre arta teatrală care a reușit, cumva și la momentul potrivit, să revoluționeze și să inoveze spectacolul de teatru, prin punerea în scenă a acestei lupte proprii din ring, dar și a luptei în sensul mai profund, a luptei femeilor în societate. Următoarele reprezentații au loc pe 19 și 20 noiembrie. Faceți-vă un favor și mergeți la KNOCKOUT.
Text: Maria Dumitru
Header: Andrei Gîndac