Despre rezultatele durabile ale proiectului “Arta în spații publice din România”

În perioada 15 – 31 Ianuarie 2022, proiectul cultural “Arta în spații publice din România”, organizat de Save or Cancel, a invitat publicul să sărbătorească Ziua Culturii Naționale printr-o serie de activități care au promovat explorarea și regenerarea urbană prin artă.

Lansarea cărții Un-hidden Street Art in Romania

Lansarea online a cărții Un-hidden Street Art in Romania, ajunsă la a treia ediție, a avut loc în data de 15 Ianuarie 2022 și a constat în discuția cu tema „Arta în spații publice din Romania” și o retrospectivă video. Panelul de discuție a fost compus din artiștii Pisica Pătrată, Irlo, fotograful Petre Ghiocel, autorii Cristina Popa și Andrei Racovițan, iar înregistrarea transmisiunii în direct poate fi urmărită în întregime pe feeder.o și pe youtube – link aici. Discuția a fost urmată de o retrospectivă video alcătuită din montaje making-of ale unora dintre cele mai remarcabile lucrări artistice independente din spațiul public din București, Brașov, Constanța, documentate de autori și colaboratori în perioada 2014 – 2021 – link aici.

În curând, cartea Un-hidden Street Art in Romania, ediția trei,va putea fi răsfoită gratuit în filialele Bibliotecii Metropolitane București.

ExpozițiaArta în spații publice din România

ExpozițiaArta în spații publice din România” invită vizitatorii să descopere noi destinații pentru explorări urbane cât și o colecție de lucrări originale, realizate de unii dintre cei mai activi și apreciați artiști locali.

În exteriorul sufrageriei urbane Lente sunt expuse zece planșe, vizibile din stradă, care prezintă hărți și fotografii ale artei independente din spații publice din Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu sau Târgu Jiu. În interior, vei găsi lucrări rare și de mari dimensiuni pictate de Serebe, John Dot S, Pasr, iZZY iZVNE (Moldova), Aeul, Nesk, Livi Po, Irlo, OhBoy, Homeboy LDJ și Krips alături de picturile murale realizate de Aitch, Cutărică, Kitră, Ada Mușat, Saddo, Pren, Mura, Binescris, Irlo, Livia Fălcaru, Reg, Sorina Vazelina, Primitiv Print, Kseleqoqynqyshy, Pisica Pătrată sau artistul japonez Aito Kitazaki.

Expoziția este instalată la Lente, strada Dionisie Lupu 78, până la finalul lunii Februarie.

Arta în spații publice din România” este un proiect cultural Save or Cancel, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2022.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Ministerului Culturii.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.