CLSD2011 lanseaza provocarea si pentru cei mici, prin CLSD Kids!

Cupa Liceelor la StreetDance 2011

In premieră, OneBeat Dance Studio (Bucureşti) şi Diamonds (Constanţa), împreună cu website-ul de rechizite şcolare www.schoolfriendly.ro, adaugă în programul celui mai mare concurs naţional de street dance – Cupa Liceelor la Street Dance, categoria de KIDS dedicată trupelor de copii cu vârsta până în 14 ani.

Pentru a se înscrie în competiţie, micii dansatori trebuie să se înscrie, prin intermediul coordonatorului trupei, pe website-ul oficial al evenimentului la https://cupaliceelor.streetdance.ro/inscrieri/kids-sub-14-ani.html, şi să realizeze un show tematic propriu pe care să-l prezinte apoi pe scena Cupei Liceelor la Street Dance 2011.
Concursul va avea loc în Bucureşti (pentru trupele din Bucuresti) pe 26 februarie în Club Princess începând cu ora 13.00. În Constanţa, CLSD Kids se va desfăşura tot pe 26 februarie, cu începere de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenţilor.

Pentru trupele din “Alte Judeţe” calificările vor avea loc pe 12 martie în Club Princess, începând cu ora 13.00, iar în aceeiaşi zi trupele din Bucureşti, Constanţa şi cele calificate din alte judeţe se vor duela în Marea Finală Naţională KIDS.

Talentul şi pasiunea pentru dans nu au vârstă! Ne-am propus să introducem această categorie în programul Cupei Liceelor la Street-Dance pentru că dorim să aducem în prim-plan şi să răsplătim deopotrivă eforturile şi celor mai mici dintre dansatori. Avem convingerea că atât în Bucureşti, cât şi La Constanţa, sunt multe trupe de copii care vor răspunde provocării lansate şi vor urca pe scena competiţiei”, a declarat Ana-Maria Lungu – manager OneBeat Dance Studio.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.