Balul Bobocilor in „Nicolae Iorga“



de Andreea Enescu – colaborator
foto: Marius Dobre – colaborator foto

Clubul frumos, organizarea destul de bună – au fost şi câteva mici dude pe-aici, pe-acolo, însă nimic exagerat.
Festivitatea propriu-zisă a început în jurul orei 18:40, cu o serie de câteva dansuri sportive impresionante, mai ales că dansatorii erau doi copii de-o şchioapă. Bamboo-ul a început însă să răsune cu adevărat atunci când au urcat pe scenă concurenţii la Miss şi Mister Boboc. După ce prezentatorii au anunţat premiile – excursii la mare şi la munte –, bobocii au defilat pe scenă, încheind prima probă a concursului.

Am asistat apoi la primul moment muzical al serii, şi anume un duet voce – chitară, urmat de dansul concurenţilor. Bobocii s-au străduit să dea dovadă de cât mai multă energie, însă nu au avut parte de o coregrafie prea impresionantă, finalul prăbuşindu-se, la figurat, cu o prăbuşire, la propriu.


Mai un moment muzical, mai un dans, mai încă un moment muzical şi am ajuns şi la proba de talente. Am avut parte de o mică scenetă: încă o interpretare vocală, desigur, însă de data aceasta cu foarte mari emoţii şi ceva probleme cu sonorizarea. Apoi, un moment rock – un solo la chitară electrică (şi acesta având de suferit de pe urma sonorizării, însă doar la începutul prestaţiei), urmat de două dansuri, încă o interpretare vocală, cu aceleaşi emoţii, iar ultimul moment, dar cu siguranţă nu cel din urmă, a fost o scenetă clasică, aş zice – tipul cu pistolul, cocalarul şi piţipoanca. Cei trei băieţi şi-au intrat bine în rol, şi au avut o prestaţie foarte bună.

Lăsând bobocii să se pregătească pentru ultima probă, am avut parte de un moment de street-dance de nota 10+ din partea trupei Jackpot, de la şcoala de dans One Beat. Au defilat apoi concurenţii la proba ţinutei de seară, după care juriul a fost lăsat să delibereze. Cei prezenţi la bal au putut participa la o tombolă Oriflame, un concurs de citate, la care au primit invitaţii la film, şi la un mic concurs de dans organizat de One Beat, la care s-au dat abonamente la şcoala lor.


După o pauză de dans, juriul a decis căştigătorii, iar concurenţii au urcat pe scenă pregătiţi să audă verdictul. Multă tensiune, însă totul a fost ok, juriul a prezentat pe rând miss şi mister popularitate, apoi locurile 3, 2 și 1.

Bobocii au fost aplaudați, felicitaţi, aplaudaţi din nou, după care au coborât de pe scenă, alăturându-se colegilor la dans.

În final, ca să încheiem Balul Bobocilor Liceului Teoretic „Nicolae Iorga“ în forţă, toată lumea a petrecut restul serii dansând pe ritmurile lui Maximilian şi Matteo, iar mai spre sfârşit, Dj Dox.

Album Foto

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.