![viata_femeilor_arabe](https://teenpress.chooseyourself.ro/wp-content/uploads/viata_femeilor_arabe-catalina_cosma_fotorep_tp.jpg)
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter
Dintotdeauna au existat diferențieri între femei și bărbați însă lucrul acesta a luat proporții în unele țări, în special în lumea arabă. Acolo lucrurile au degenerat, iar discriminarea ajunge să fie privită ca o normalitate.
În ciuda numeroaselor organizații și persoane care s-au sesizat în acest sens, încercând să le ofere femeilor libertate egală cu cea a bărbaților, există încă țări în care acest fapt este de neconceput.
Dacă în Europa sunt unele idei nefondate care au ca scop inferiorizarea femeii, precum faptul că acestea nu sunt bune șoferițe, în multe țări din Orient aceste concepte sunt duse la extrem.
Astfel, regulile musulmane sunt foarte dure în ceea ce privește femeile – ele sunt privite drept niște ființe slabe, al căror singur scop în viață este acela de a da naștere pruncilor și de a lucra în domenii simple. Din aceasta cauză, le este interzis să conducă taxiuri sau orice alt fel de autovehicule în afară de mașinile personale, dar chiar și atunci ele sunt tratate în derâdere de către celelalte persoane.
Dreptul lor la inițiativă este tratat mai mult în glumă, iar în instanță, mărturia unei femei nu este considerată viabilă decât dacă a fost și un bărbat prezent și valorează doar jumătate din depoziția unui reprezentant al sexului masculin.
De altfel, ele sunt învățate să își trăiască întreaga viață în umbra unui bărbat – în copilărie în cea a tatălui, care mai apoi i-o va încredința viitorului ei soț. Căsătoria este, de asemenea, un lucru pe care nu fata îl decide, ci tatăl acesteia. În funcție de averea, imobilele, autovehiculele și restul posesiilor pețitorilor, părintele va decide care dintre pretendenți îi va putea asigura fiicei lui un viitor cât mai fericit și nelipsit de griji materiale.
Din acel moment, într-o oarecare măsură, el va deveni stăpânul vieții acesteia, întrucât în cazul adulternielor, soții au dreptul de a-și pedepsi nevasta chiar prin luarea vieții. Pe de altă parte, bărbaților le este permis să aibă mai multe soții în același timp.
Având în vedere toate aceste aspecte, un lucru este cert – există o prăpastie culturală între Orient și Occident, în care fiecare parte consideră că cealaltă este degradantă. Astfel, mulți văd regulile din țările arabe mult prea dure, înjositoare pentru femei. Pentru islamici însă, umilitor este stadiul în care au ajuns femeile din societatea occidentală, încât își permit să facă orice vor.
Care este adevărul, într-o lume plină de controverse? Cine are de câștigat și cine are de pierdut?