Stai in banca ta?

stai in banca ta?

stai in banca ta?

de Irina Constantin – redactor
foto: Ana Diaconu – fotoreporter

Asta ni se cere, chiar dacă nu în mod direct. Suntem elevi, deci trebuie să ne axăm pe asta şi să purtăm ochelari de cal. Să vedem în faţa ochilor numai caiete, manuale, definiţii lungi şi complicate. Să nu plecăm deloc de la ore. Pe scurt, să stăm în banca noastră. Atât la propriu, cât şi la figurat.

Mă tot întreb ce se întâmplă cu profesorii. Nu cu toţi – nu vreau să generalizez. Am avut, şi încă, am câţiva profesori de la care am învăţat multe. Mă refer la profii anti-dezvoltare. Cine sunt ei şi de ce mă enervează atât de tare? Foarte simplu.

Sunt sigură că mulţi liceeni sunt implicaţi în activităţi extraşcolare. Fie că practică un sport, fie că fac voluntariat sau alte chestii care îi pasionează. Cert este că mulţi dintre noi funcţionează şi în afara şcolii.

„Activitaţile extraşcolare se numesc aşa pentru că nu se ţin în timpul orelor. Nu îţi motivez nimic!“ Sună cunoscut? De acord cu prima afirmaţie. Dar (căci mereu va exista acest „dar“) se mai întâmplă, din când în când, ca o activitate să se suprapună cu orele de curs. Şi cum unii copilaşi chiar se implică mult în pasiunile lor, fac din asta ceva serios, sacrificând ore, zile şi ani buni. În consecinţă, preferă nişte absenţe nemotivate, decât să rateze ceva pentru care au muncit atât de mult. Şi de-aici începe scandalul profului anti-dezvoltare.

Ceea ce nu înţeleg este cum ar vrea un prof ca elevul său minunat să ajungă un super-om, dacă i se îngrădeşte orice iniţiativă de a face ceva?

Alţi profi agreează activităţile extraşcolare doar dacă există beneficii şi pentru ei. Să-i facem faimoşi, deci! Nu vorbesc la modul general, ci din proprie experienţă. S-a întâmplat să menţionez în timpul unei ore, într-un anumit context, o activitate pe care o fac. Profesorul a rămas pe gânduri câteva secunde, după care a urmat o frază nonşalantă: „Eh, lasă! La olimpiadă nu ai trecut, să mă faci şi pe mine fericit!“.

Poftim?! Nu cumva ar trebui să se bucure de performanţele elevilor săi dragi, chiar dacă el, în calitate de profesor, nu primeşte o steluţă aurie?

Cu toate acestea, se presupune că o mare parte din educaţie o primim la şcoală. Tind să nu fiu de acord cu ideea asta şi să spun că, dacă urmezi întocmai programul strict, nu este suficient. La şcoală toată lumea ştie să meargă. Trebuie să te implici mai mult, să îţi creezi oportunităţi şi să ştii să faci CEVA. Acel „ceva“ care te pasionează şi care nu merită să fie neglijat din cauza nimănui. Îndrăzniţi, deci, să vă ridicaţi din bancă!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *