Teen Press Am amânat mult prea mult recenzia acestei piese de teatru, căci nu e deloc o piesa după vizionarea căreia să te recuperezi uşor. Orchestra Titanic, jucată pe scena noului teatru 4teen din Șoseaua Iancului Nr 46, mi-a smuls toate cuvintele și mi-a răstălmăcit emoțiile și gândurile în așa fel încât mi-a trebuit o perioadă lungă pentru a mă aduna și a reuși să scriu despre această operă absurd de minunată.
Scrisă în originalul său de către Hristo Boicev, Orchestra Titanic spune povestea a patru călători care au un singur scop colectiv: de a se urca în trenul care trece mereu prin gara părăsită în care aceștia locuiesc. Nu se știe și nici nu este dezvăluit vreodată unde anume se află cele patru personaje, de unde au venit sau unde merg. Piesa prinde o cu totul altă dimensiune odată cu apariția lui Harry Houdini însuși, mărețul magician al lumii, care are un obiectiv propriu de atins, acela de a le fi ghid celor patru către o lume mai bună.
În regia lui Vlad Gherghel, Orchestra Titanic îmbarcă publicul într-o călătorie aproape psihedelică, unde raiul devine iad și purgatoriul realitate, unde Houdini dezvăluie secretele lumii și unde, în tot întunericul din sală, se găsește o particulă de speranță pentru căință. Atunci când Titanicul s-a scufundat, orchestra sa a continuat să cânte și se spune că ore întregi apoi, Oda Bucuriei a continuat să se audă din străfundurile oceanului Pacific – spune Houdini, jucat de către Matei Spuză, care a făcut o treabă minunată portretizându-l pe excentricul, aproape săritul de pe fix, dar mereu pasionatul magician. Dorința de a schimba ceva pe lumea aceasta și de a continua să meargă mai departe când orice speranță este pierdută răsună la propriu în probabil cel mai frumos moment din piesă, atunci când distribuția piesei, acompaniată de către corul Colegiului Național Bilingv George Coșbuc, oferă o interpretare de neuitat a Odei Bucuriei, chiar în limba germană. Un moment care mi-a taiat respirația și m-a țintuit locului, înroşindu-mi apoi palmele de la aplauzele binemeritate ale actorilor și corului.
Interpretarea care m-a impresionat complet, exact în ultimele 5 minute ale piesei, a fost cea a Alexiei Șițu, care a jucat rolul lui Doko. Deznodământul piesei aduce într-adevăr la suprafață adevăratul talent actoricesc al acesteia și, deși întreaga distribuție a jucat cu pasiune și îndârjire, Alexia a fost cea care a ieșit în evidență pentru mine.
Plină de speranță, dar în acelaşi timp provocând un sentiment de neliniște și confuzie, datorită atmosferei scenice și a poveștii elusive, Orchestra Titanic scoate pe orice iubitor de teatru, și nu numai, din zona de confort, provoacă multe întrebări, dar cel mai important, oferă o perspectivă nouă asupra vieții. Ce perspectivă? Ei bine, mergeți la 4teen să vedeți piesa și poate vă vor spune chiar tinerii care o aduc la viață pe scenă.
Text și imagine: Maria Bianca Dumitru
