
de Maria Bucur – editor-şef
K-Pop World Festival se va desfăşura sâmbătă, 24 august, începând cu ora 11, la Institutul Cervantes din capitală (Bd. Regina Elisabeta nr. 38). Acest eveniment îi aduce împreună pe fanii culturii sud-coreene, în completarea „valului“ apărut în ultimii ani în România (vezi seriale, muzică etc.). Organizatorii au pregătit pentru invitaţi o serie de activităţi interesante, cum ar fi: expoziţii, jocuri, documentare, workshop-uri, dar şi concursuri cu premii, printre care şi un dance battle.
Festivalul este urmat de un afterparty pe ritmuri de K-pop, în Club Fuchsia, începând cu ora 20.

