Prima echipă invitată şi programul pentru CS:GO Championship Series Kick-off Season

CCS Overview

EnVyUs a confirmat participarea la CS:GO Championship Series Kick-off Season (CCS).

PGL anunţă programul primului sezon CCS, care începe pe 23 februarie, cu meciurile pentru calificări.

EnVyUs, organizaţie celebră în lumea întreagă pentru succesele sale în competiţiile Call of Duty, va fi reprezentată în CCS de o echipă franceză. Formaţia de CS:GO a EnVyUs este compusă din campionii en titre de la DreamHack Winter 2014 şi MLG Winter X Games., foşti membri ai LCDC.

  • Vincent “Happy” Cervoni
  • Fabien “kioShiMa” Fiey
  • Nathan “NBK” Schmitt
  • Richard “shox” Papillon
  • Edouard “SmithZz” Dubourdeaux

EnVyUs se va confrunta în cadrul ligii cu alte cinci echipe invitate şi două echipe care vor trece de etapa de calificări online. Calificările vor începe pe 23 februarie şi se vor întinde pe o durată de două săptămâni.

Structura CCS este compusă din două grupe, Roşie şi Albastră, a câte patru echipe. Meciurile grupei Roşii se vor disputa între 17 şi 19 martie, iar meciurile grupei Albastre sunt programate în intervalul 24-26 Martie.

Cea mai bună echipă din fiecare grupă se va califica direct în finala de la DreamHack Bucharest 2015 (24-26 aprilie), iar celelalte formaţii se vor reîntâlni în turneul Last Chance (Ultima Şansă) pentru a completa lista de patru finaliste. Last Chance Tournament va avea loc între 8 şi 12 aprilie.

Programul primului sezon CS:GO Championship Serie

Calificări: 23 februarie – 8 martie

Grupa Roşie: 17 – 19 martie

Grupa Albastră: 24 – 26 martie

Turneul Last Chance: 8 – 12 Aprilie

Marea Finală: 24-26 aprilie la DreamHack Bucharest 2015.

Premiile totale de 110.000 de dolari vor fi distribuite în felul următor

Faza grupelor – 17.000 USD

Turneul Last Chance – 8.000 USD

Finala Sezonului – 75.000 USD

De asemenea, cele 4 echipe, calificate în finala de la Bucureşti, vor beneficia de un buget de călătorie de 2.500 de dolari fiecare. Toate meciurile din cadrul CCS care vor avea loc la DreamHack Bucharest 2015 se vor desfăşura pe scena principală.

Pentru mai multe noutăţi legate de CCS, urmăriţi site-ul www.csgoseries.com şi conturile de Facebook şi Twitter ale ligii.

Despre PGL

PGL, brandul dedicat sporturilor electronice din cadrul ComputerGames.ro, are o experienţă de 13  ani în organizarea de evenimente naţionale şi internaţionale. Prin intermediul parteneriatelor cu  organizaţii de renume din domeniul sporturilor electronice, PGL a organizat evenimente, turnee şi

calificări pentru DreamHack, IeSF, WCG, ESWC şi KODE5, în acelaşi timp oferind susţinere pentru  sporturile electronice prin numeroase cupe şi campionate naţionale.

Datorită propriului studio modern, PGL transmite şi produce conţinut în mai multe limbi pentru ligile şi evenimentele de sporturi electronice din întreaga lume, printre care DreamHack, The  International şi League of League of Legends Championship Series (LCS).

Despre ComputerGames.ro

ComputerGames.ro, înfiinţat în 1997, este cel mai mare portal web dedicat industriei gamingului  din România. De-a lungul evoluţiei sale, website-ul s-a dezvoltat în domeniile publishing-ului  şi vânzărilor de jocuri, obiecte digitale şi produse sub marcă înregistrată.

ComputerGames.ro  continuă să crească prezenţa în industria e-commerce prin intermediul magazinului online, iar  în acelaşi timp brandul PGL îi permite să organizeze evenimente dedicate sporturilor electronice la  nivel naţional şi internaţional.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *