A şasea editie Ro–IFF isi deschide portile cu zeci de proiectii fara cenzura


RoIFF 2010


Bucuresti, 22 septembrie – Peste 80 de filme independente, documentare şi pelicule alternative, produse în bazinul Mării Negre vor fi prezentate publicului, fără limite sau cenzură, în perioada 1-10 octombrie, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), eveniment organizat de Fundaţia Artis. Proiecţiile filmelor vor avea loc la cinematografele Scala, Eforie, Corso şi Muzeul Ţăranului Român, din Capitală, iar accesul spectatorilor în săli va fi gratuit. Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Patrimoniului Naţional, Centrului Naţional al Cinematografiei, Arhivei Naţionale de Filme si România Film.

„Ro-IFF este singurul festival care promovează cineaşti est-europeni din bazinul Mării Negre, dar mai ales singurul din zonă care a inclus o secţiune competitivă adresată exclusiv femeilor-regizor. Bineînţeles că în aceeşi măsură ne dorim să promovăm, prin intermediul acestui festival, peliculele realizate de români, facilitând, astfel, noi proiecte de coproducţie. Aşteptăm la această ediţie numeroase personalităţi internaţionale, printre care regizori, producători, actori şi reprezentanţi ai altor festivaluri”, declară Cornelia Paloş, preşedintele Fundaţiei Artis.
Lungmetrajele, documentarele şi scurtmetrajele participante vor fi împărţite pe cinci categorii: CineBlackSea, Femeia în Cinema, Underground, Focus şi Panorama. Programul detaliat al evenimentului este disponibil pe site-ul Festivalului, www.ro-iff.ro.

În cadrul secţiunii competitive CineBlackSea vor fi proiectate doar pelicule realizate în Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Turcia, Grecia şi România. Printre titluri se regăsesc „SCRISOARE CĂTRE PIPPA / MY LETTER TO PIPPA” (PIPPA’YA MEKTUBUM) – 2010, regia Bingöl Elmas, Turcia; „UN RĂZBOI / ONE WAR” (ODNA VOYNA) – 2009, regia Vera Glagoleva, Rusia; „CHIRIAŞUL LUI JACKO / JACKO’S LODGERS” (JAKHOS KHIZNEBI) – 2009, regia Dato Janelidze, Georgia; „QADIR – UN ULYSSE AFGAN / QADIR – AN AFGHAN ULYSSES” (QADIR-ENAS AFGHANOS ODYSSEAS) – 2008, regia Anneta Papathanassiou, Grecia şi “DIN ARARAT SPRE ZION / FROM ARARAT TO ZION” (ARARATITS SION) – 2010, regia Edgar Baghdasaryan, Armenia.
De asemenea, unică în Europa de Sud-Est, secţiunea Femeia în Cinema va prezenta în competiţie doar filme realizate de femei-regizor. „ULTIMA VARĂ ÎN LA BOYITA / THE LAST SUMMER OF LA BOYITA” (EL ULTIMO VERANO DE LA BOYITA) – 2009, regia Julia Solomonoff, lungmetraj câştigător a două premii internaţionale, „REGINA MEA, CARO / MY QUEEN CARO” – 2008, regia Dorothée Van Den Berghe, “A FOST ODATĂ UN PROLETAR / ONCE UPON A TIME PROLETARIAN” (CHENG JING DE WUCHANZHE) – 2009, regia Xiaolu Guo şi “PRIZONIERII DANSULUI / PRISONERS OF THE GROUND” (GEVANGENEN VAN DE GROND) – 2009, regia Stella Van Voorst van Beest, sunt doar câteva dintre filmele care vor concura la această secţiune.

Peliculele experimentale, alternative şi independente, fără limite sau cenzură, vor fi prezentate în cadrul secţiunii Underground, în vreme ce filmele momentului, premiate şi în cadrul altor festivaluri importante, vor putea fi vizionate de către cinefili prin intermediul Panorama, secţiune care, în această ediţie, va prezenta şi o selecţie de filme turceşti, în onoarea Istanbulului, Capitala Culturală Europeană în 2010. Cea de-a treia secţiune necompetitivă, Focus, care este dedicată cinematografiei unei ţări sau unei personalităţi din industria filmului, se va concentra în acest an pe Iran.

Cinefilii se vor bucura cu siguranţă să afle că printre peliculele din secţiunile necompetitive se află numeroase filme premiate la diverse festivaluri consacrate la nivel mondial. Astfel, „LAPTELE DEZNĂDEJDII / THE MILK OF SORROW” (LA TETA ASUSTADA) a fost nominalizat la Oscar pentru film străin în 2010, după ce, în 2009, a câştigat Ursul de Aur la Berlin. Tot la Berlin, în 2009, au fost distinse cu premii pelicula sud-coreeană „MUNTELE PUSTIU / TREELESS MOUNTAIN” (Premiul Juriului Ecumenic) şi producţia iraniană „DESPRE ELLY / ABOUT ELLY” (DARBAREYE ELLY) – Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor. După ce la Cannes în 2009 a câştigat Un Certain Regard, pelicula regizată de grecul Zorgos Lanthinos, „CANINUL / DOGTOOTH”, va putea fi vizionată acum şi de publicul român în cadrul secţiunii Panorama.

Ca si in anii precedenţi, programul festivalului va include şi evenimente muzicale. Astfel, pe 3 octombrie, la Sala Palatului, Abba Generation va sustine un concert-tribut, precedat de proiecţia specială a musicalului „Mamma Mia!”, urmând ca pe 9 octombrie laureatul cu Oscar Nicola Piovani să interpreteze, la Sala Radio, alături de cvintetul său, melodii care au acompaniat producţiile cinematografice pentru care a compus, sub deviza La Vita e Cinema. Încasările din biletele pentru cele două concerte vor fi donate Fundaţiei Colţea pentru secţiile de chirurgie şi oncologie ale spitalului cu acelaşi nume.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.