Teen Press 
sursa foto: www.cinemagia.ro
An apariţie: 2011
Regia : Duncan Jones
Actori principali: Jake Gyllenhaal, Vera Farmiga, Michelle Monaghan
Scenariu: Ben Ripley
Regizat de Duncan Jones (cunoscut pentru implicarea sa în domeniul SF, ultimul film regizat fiind „Moon“, în 2009), „Source Code“ îl prezintă pe căpitanul Colter Stevens (Jake Gyllenhaal, nominalizat la Oscar pentru rolul său în „Brokeback Mountain“), care se trezeşte într-un tren în drum spre Chicago, în corpul unei persoane necunoscute, fără să înţeleagă ce se întâmplă şi cum a ajuns acolo. Trenul explodează şi Stevens ajunge într-o cameră mică şi întunecoasă. Descoperă până la urmă că face parte dintr-un proiect nonguvernamental, scopul fiind să împiedice un atac terorist.
Începutul este destul de monoton, este haotic: el se trezeşte vorbind cu o femeie (Vera Farmiga), nu e capabil să poarte o conversaţie coerentă, este şocat şi brusc trenul explodează. După asta, scena se repetă, cu mici schimbări. Când, în sfârşit, pare că se schimbă ideea, surpriză!, aceeaşi scenă se repetă din nou. De fapt, tot filmul se bazează pe o singură scenă, tipul e în tren şi încearcă să îl prindă pe terorist. O repetiţie care nu e tocmai de rău augur, chiar are un oarecare farmec.
Filmul nu permite spectatorului să scrie un SMS, să se ducă la toaletă sau să nu fie atent în vreun fel. Orice acţiune de genul ăsta înseamnă o pierdere de vreo zece minute şi, când în sfârşit redevii atent, te gândeşti că ceva nu e în regulă: cum e posibil să nu te fi uitat la ecran şi să priveşti totuşi acelaşi cadru pe care îl priveai şi înainte să îţi distragi atenţia? Un film care te obligă să stai cu ochii pironiţi la ecran este cel puţin frustrant.
„Source Code“ se remarcă prin concretizarea acţiunii, printr-un scenariu simplu, fără să dureze câte două- trei ore, ca majoritatea filmelor SF. Reuşeşte să prezinte un subiect (cu mici lacune) să zicem interesant şi oarecum coerent.
Dacă pare confuz, nu e nicio eroare, personajul principal e mult mai confuz decât persoanele din sala de cinema, care se străduiesc să înţeleagă câte ceva din bâjbâielile acţiunilor. Stevens se întoarce în tren, se chinuie să găsească teroristul, explodează, după fiecare eşec ajunge în camera mică şi izolată şi de la capăt – se întoarce şi iar explodează, ajunge în capsulă şi de la capăt. Rutină ce este destul de enervantă. Din cauza lacunelor din scenariu, experimentul pare o călătorie în timp, dar de fapt este ca un fel de „Avatar“, conştiinţa căpitanului se mută pentru câteva minute în corpul altei persoane. Lucrul acesta determină alte lacune: cum de personajul iese din tren şi se plimbă, când corpul şi mintea de partajare nu conţin aceste cadre?
„Source Code“ este un amalgam între „The Matrix“, „Avatar“ , „Inception“ şi exemple ar mai fi, dar nu îmi vin pe moment în minte. Comparaţii destul de exaggerate – nu putem compara un film original ca „Inception“ cu „Source Code“, care nu aduce absolut nimic revoluţionar. Are exact subiectele exploatate de fiecare film SF de până acum: univers paralel, transfer de identitate, proiecte nonguvernamentale.
Ce mi se pare inutil este mica poveste de dragoste între Stevens şi tipa cu care se trezeşte vorbind în tren. Aproape că devine un clişeu, pentru că scopul personajului se transformă din a salva omenirea în a salva-o în principiu pe ea.
În ciuda sfârşitului care ridică multe semne de întrebare, care te încurcă şi care este la fel de ambiguu precum începutul, nu găsesc nimic demn de precizat. Un film ca toate filmele, care totuşi se distinge de majoritatea SF-urilor prin faptul că nu durează ore în şir, lucru care dacă s-ar fi întâmplat poate ar mai fi rezolvat din lacunele de regie.
