Teen Press 
Aţi avut vreodată răbdarea şi, de ce nu?, curajul de a vă depărta un pic de vâltoarea cotidiană şi de a privi lucrurile un pic în ansamblu? La cum am evoluat, la unde am ajuns. S-au luat nişte decizii, s-au schimbat multe. O fi bine, o fi rău…
Oare acţiunile noastre sunt scopul celor ce şi-au sacrificat viaţa pe rugul revoluţiei? Mulţi spun că a fost în zadar. Eu nu zic nimic. Dar uitaţi-vă în jur. Să le luăm pe rând.
Dacă tot a trecut şi a doua sesiune a Bac-ului de anul acesta, putem trage linie. La ce concluzie am ajuns? Chiar şi în toamnă există note de 1,65 la unele materii, chiar şi acum au fost oameni care nu au învăţat nici din greşelile lor, nici din păţaniile altora şi au încercat să trişeze, motiv pentru care s-au ales cu statutul de „candidat la Bacalaureat“ pentru cel puţin încă un an şi jumătate. În aceste condiţii învăţământul rigid de acum cincizeci de ani parcă este de preferat „tovărăşiei“ de acum. Şi se aşteaptă ce? Să se mai nască un Spiru Haret care să aducă o altă reformă învăţământului pe care apoi mulţi l-ar demola şi l-ar reclădi pe alt fundament?
De aici, de unde stau eu, se pare că până acum am mers numai cu spatele. Adică, în loc să modernizăm anumite aspecte, să conservăm elementele cu care ne puteam mândri, ne-am repezit ca fata mare la măritiş să schimbăm orice altceva în afara a ceea ce chiar avea nevoie de schimbare…
Nici la capitolul muzică nu stăm mai bine… Pe lângă centrimetri la fustă şi în decolteu, am pierdut şi la capitolele calitate, sens, gramatică pe alocuri şi, cel mai important, versuri… care, din păcate, lipsesc cu desăvârşire, fiind înlocuite cu nesimţire şi nonşalanţă de beat-uri contrafăcute şi detestabile. Matematica din acest domeniu este extraordinară. Cu cât e mai puţin sens şi mai puţină muzicalitate, cu atât sunt mai multe… fese ce testează rigiditatea, duritatea şi rezistenţa micului ecran. Asta se cheamă invers proporţionalitate. 🙂
Să trecem la domenii ceva mai serioase (nu că cele de sus n-ar fi…). Consultând chiar cu un ochi neavizat şi neexperimentat situaţia ţării, ajungem la concluzia că… suntem datori vânduţi. Împrumutaţi pentru câţiva ani lumină, pentru nişte cheltuieli complet neproductive. Pentru că ideea este una foarte simplă. Noi nu trebuie să producem ceva, trebuie doar să consumăm, precum nişte găini hiper hormonale (care, apropo, provoacă pubertate precoce) şi complet incapabile biologic de a da măcar două… ouă.
Aşadar… Până data viitoare, încercaţi să mergeţi pe cât posibil în faţă…
