Anti vs. Contra – Pune punctul pe “i”

de Bianca Maria Stanciu – tehnoredactor
foto: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Cu toţii ştiţi, probabil, că în general punctul este mic şi are rolul de a limita fie o propoziţie inutilă, fie filosofia unui sens afirmativ.
Hmm, dar cine spune că punctul nu poate fi detaliul care face diferenţa dintre o linie verticală aruncată orizontal şi o linie verticală accentuatǎ cu un punct?

Bineînţeles… existǎ şi alte semne cărora le-ar sta bine evidenţiate cu punctul protagonist, precum linile curbate, bastonaşele etc. Însă ele au deja ceva deosebit încă de la naşterea lor pe hârtie sau pereţi :D. Tocmai de aceea consider cǎ semnul simplist „I“, care poate fi oricare dintre noi într-o societate, ce primeşte acel vârf de valoare, printr-un punct, leagă două simboluri într-o vocală atât de armonioasă: „i“.
Să vă dau şi un exemplu? Nu înainte să puneţi punctul pe „i“ şi să incendiaţi instinctul indiferent dacă articolul continuă cu linia definitǎ de un punct 🙂

Gata? Perfect. Cum spuneam în paragraful precedent, „i“, pe lângǎ faptul că este o vocală existentă undeva prin alfabetul nostru românesc, este litera de care ne folosim cel mai mult pentru a ne exprima afectivitatea sau pentru abordări de genul: „Hei pisi, eşti simpaticǎ!“.

Spuneam afectivitate, fiindcă asta înseamnă de fapt pentru mine a pune punctul pe „i“. Că doar de ce l-ai pune de exemplu pe „j“? O consoană atât de janghinoasă, care la rândul ei este un bastonaş comic cu caracter perfid, prin acel punct invidiat şi furat…
Deci… înţelegi în ce unghi al punctului mă învârt? Dacă ai o problemă politicǎ, alege să pui punctul pe ierarhie. Dacă ai o problemă cu vecina sau vecinul, pune punctul pe idilǎ. 🙂

Nu uita că pentru criticile nimicitoare există indiferenţa, iar pentru cei ce cred în tine, iubirea.
Cu alte cuvinte, când simţiţi nevoia de siguranţă, puneţi punctul pe „i“. Acesta vă va demonstra existenţa.

Hmm, dar dacă greşeşti, fiindcă nu crezi în putearea lui „i“ sau pur şi simplu eşti prea nervos ca să gândeşti înainte şi acţionezi violent prin harul lui „j“? Ajungi să jigneşti, să te comporţi ca o javră maidaneză şi să iei în batjocură adevărul plutitor la îndemâna introspecţiei care ar putea să te ajute… Dar în momente de criză, bănuiesc că eşti o persoană ipohondră. Cum scapi totuşi de neglijenţa asta a psihicului?

Cum am tot pălăvrăgit pe aici… dacă îţi găseşti sensul existenţei şi îi pui punctul definitoriu într-o valoare validă, nu vei fi considerat eunucul propriului tău orgoliu. Aşa că ascultă muzică când eşti neliniştit şi scrie pe o hârtie cuvintele care te irită, iar în Word cuvintele indulgente. Sau citeşte o carte… o revistă… citeşte Teen Press [în continuare :-)]. E imposibil să nu găseşti punctul inimii tale raţionale care îţi salvează neuronii şi îţi dezvoltă inteligenţa. Uau!, chiar, nici eu nu m-am gândit la asta până acum! Deci, nu uita: pune punctul pe „i“ pentru inteligenţa ta!

Demonstrezi, totodată, că poţi, că exişti, că eşti itinerar pentru orice fel de filosofie a unui punct, care ori limitează, ori defineşte un sens al afirmaţiilor, al sentimentelor sau al unor noi descoperiri ce depind de tine… Aşa că pune punctul pe „i“ odată, imaginativule!