Ziua Colegiului National „Iulia Hasdeu“


Ziua Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu“

de Ruxandra Şiclovan – colaborator si Arina Lazăr – redactor
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter

Iulia Hasdeu a fost fata savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Inteligenţa sa a ajutat-o să termine liceul la 11 ani, iar, în paralel, a urmat Conservatorul, bolnavă totuşi de tuberculoză. Din aceasta cauză, a murit la 19 ani. Tatăl Hasdeu, foarte marcat de moartea ei, a construit un castel la Câmpina, Castelul „Iulia Hasdeu“. Probabil că nu mulţi ştiu că tatăl îndurerat comunica cu Iulia prin intermediul spiritismului, fiind singurul mod prin care mai reuşea să ţină legătura cu fiica moartă.


Ziua Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu“

În 1990, Liceul de Filologie – Istorie nr.1 a primit numele de Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu“, pentru ca mai târziu, datorită performanţelor elevilor, să devină Colegiu Naţional.


Ziua Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu“

Pe 10 mai, începând cu orele 09.00 dimineaţa, în „Hasdeu“ s-au desfăşurat tot soiul de activităţi la care publicul, elevii şi profesorii din liceu, a dat atenţie cuvintelor spuse de cei care au prezentat proiectele pentru diferite materii, precum fizică, matematică, chimie, limbi străine.


Ziua Colegiului National „Iulia Hasdeu“

Abordând diferite puncte de plecare, cei care şi-au prezentat proiectele au captat atenţia celor din public cu informaţii de tot soiul. Ceea ce am observat a fost că membrii echipelor care au prezentat nu au avut emoţii deloc, probabil datorită repetiţiilor pe care le-au avut pentru a se descurca bine în faţa celorlalţi, dar şi pentru că au avut parte de sprijinul prietenilor.


Ziua Colegiului Naţional „Iulia Hasdeu“

Pe lângă proiectele care au avut loc în anumite săli din liceu, am avut parte şi de vizionarea mai multor filmuleţe: despre Iulia Hasdeu, „Proiect de film“, care a avut în distribuţie elevi ai liceului nostru, reprezentarea Actului al III-lea din piesa de teatru foarte cunoscută a lui Federico Garcia Lorca, „Bodas de sangre“, piesă ce a câştigat locul I la etapa naţională, prezentarea unei scenete în franceză, concurs de eseuri şi de recunoaştere a diverse personaje şi piesa de teatru de la proiectul internaţional P.E.E.P.


Ziua Colegiului National „Iulia Hasdeu“

De asemenea, şi în sala de sport s-au desfăşurat acţiuni: meciuri amicale între elevi, organizate de catedra de sport a liceului.


Ziua Colegiului National „Iulia Hasdeu“

Cei veniţi au primit broşuri informative cu programul evenimentelor şi, în felul acesta, totul a fost bine organizat.
Peste tot prin liceu s-a simţit aşa o voie bună (probabil pentru că nu s-au făcut ore), dar nu toţi aveau aceeaşi bucurie: pe când unii se relaxau delectându-se cu prezentarea proiectelor, alţii aveau pregătire pentru BAC, tot în interiorul liceului (de lăudat cei care au venit, nu ?)

Spre încheierea evenimentului a început să plouă cu pietre afară, însă cei dinăuntrul liceului nici n-au băgat de seamă.


Ziua Colegiului National „Iulia Hasdeu“

Participarea la întregul eveniment n-a fost obligatorie, dar am remarcat că majoritatea din cei care au fost prezenţi au rămas până la sfârşit. Astfel, la ora 18.00 liceul a început să se golească, urmând ca a doua zi totul să revină la normal.


Ziua Colegiului National „Iulia Hasdeu“

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.