În această miercuri (12 septembrie), în jurul orei 20:00, am putut asista la un concert oferit de o încântare a muzicii românești, Alexandra Ușurelu, ce …


În această miercuri (12 septembrie), în jurul orei 20:00, am putut asista la un concert oferit de o încântare a muzicii românești, Alexandra Ușurelu, ce …

În cadrul Maratonului de Teatru Independent, la Teatrul Luni din Green Hours, începând cu ora 20, pe 12 septembrie, am fost delectați cu o piesă …

În perioada 10-16 septembrie, în cadrul programului „Un teatru pentru o lume“, finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), se organizează Maratonul Teatrului Independent. O …

O tarabă pe stânga, una pe dreapta şi tot aşa până la următoarea poartă a curţii. În faţa Palatului Şuţu are loc târgul „I love …

În jur de 30-40 oameni au asaltat Cărtureştiul pe 5 septembrie, pe la orele 19:40. De ce? Pentru că scriitorul Andrei Ruse şi-a lansat a …

Cum te poți relaxa mai bine într-o marți seara, altfel decât savurând o băutură într-un local liniștit, bine ascuns în parcul Herăstrău, și asistând la …

Sâmbătă seara, pe 25 august, Omul cu Șobolani a sărbătorit 15 ani de activitate printr-un concert cu intrarea liberă, pe plaja Molotov din Vama Veche. …

Concertul Red Hot Chili Peppers de pe 31 august a adunat la National Arena o mulțime de fani entuziasmați. Show-ul din București a fost inclus …

Dacă miercurea aceasta nu ați făcut plimbarea de seară prin Parcul Herăstrău, fiți siguri că v-ați ratat doza recomandată de relax și muzică bună. În …

După cum concursurile de barmani au căpătat amploare în ultima perioadă și în țara noastră, în seara de 28 august a avut loc în club …

Pe 28 august, la ora 17:30, a avut loc startul întâlnirii bobocilor din C.N.B. George Coşbuc. Deşi nu este nici primul şi nici al doilea …

Luni, 27 august, pe siamezele din strada Academiei nr.15 la Elite Art Gallery, a avut loc vernisajul expoziției de pictură și acuarelă „Transmaterialismus“, fiind totodată …

În perioada 24-25 august s-au strâns la Bunloc, lângă Braşov, cei mai buni rideri pentru cea de-a treia ediţie a PlayBike – On the Rocks, …

A doua zi a celui mai mare festival de cultură urbană din ţară ne-a întâmpinat cu mare căldură… la propriu! Cu toate că s-au desfăşurat …

După un Spring Break foarte reușit, a patra ediție de Street Heroes a fost așteptată cu mare nerăbdare. Festivalul de cultură urbană a avut loc …