Ziua ideala: Oare unde e Alex?

de Clonaru Andreea-Alexandra – colaborator
foto: Oana Popa

Ora 9:30 dimineaţa, ora perfectă pentru o tură în jurul hotelului la care eşti cazat în Sinaia. Te trezeşti aşa uşor… Afară: aer proaspăt, înţepător, soare alea, alea :-). Frumos, n-ai ce zice. Îţi pregăteşti cafeaua mult dorită – nici mai mult, nici mai puţin, de două linguriţe de zahăr (neapărat brun), puţin lapte şi o delicată urmă de scorţişoară.

Ca de obicei, îţi arunci pe tine pantalonii de fâş bleumarin, un tricou şi, bineînţeles, hanoracul, completând imaginea cu bocancii de escaladat.

Totul pare OK până aici, dar, în arzătoarea ta sete de adrenalină, îţi dai seama că ai uitat cel mai importanat lucru: „tovarăşul de drum“.  Te întorci la hotel în speranţa că prietenul cel mai bun pe care l-ai uitat în cameră, te aşteaptă şi observi cu stupoare că el… s-a evaporat.

Ca orice om normal (presupun), începi să îl cauţi prin toată camera: prin baie, balcon şi chiar dulap. Nu e! Panică! Şi fără să-ţi dai seama, stai ca prostu’ în mijlocul camerei, cu mâinile încrucişate şi te întrebi: „Oare unde e Alex, frate?“. Îngrijorat, ieşi pe uşa hotelului (dar nu îţi dai seama că ai trântit-o de i-au sărit balamalele) şi porneşti „aventura inedită prin pădure, în căutarea lui Alex“.

Trece timpul, bla, bla, bla… şi la un moment dat te opreşti. Obosit, te aşezi pe un buştean şi renunţi. Mergi pe principiul: „Băi, frate, asta e! Sigur ne întâlnim la hotel diseară, că doar n-o dormi într-un tufiş supraetajat, alături de urşi!“.

Gata! Aşa-zisa ta aventură a luat sfârşit! Cu zâmbetul pe buze, o iei uşor, uşor la pas, până la hotel. Ajungi în cameră: relaxation time :-p.

După vreo două ore de „some rest“ (in peace ;-)), timp în care Alex încă e dat dispărut, arunci o privire pe balcon şi te gândeşti la un singur lucru: TELECABINĂĂĂ!!! Te-ai văzut deasupra munţilor, nimic nu mai contează. Brusc, gândul că nu ştii unde „s-a teleportat“ Alex îţi dă dureri de cap, din nou.

Urmează un moment de reculegere, câteva clipe în care eşti pierdut în peisaj cu gândul departeee; te uiţi nedumerit la oamenii de lângă tine… şi… TRING! S-a aprins beculeţul. Hanoracul albastru, părul lung prins în coadă şi pierce-ul negru din ureche, toate duc la un numitor comun: Alex! Bucurie enormă, îl baţi pe umăr, el se întoarce şi vezi ochii căprui, bine cunoscuţi, aruncându-ţi o privire gen: „Wow! În sfârşit ai observat că lipseşte ceva!“. Începe o conversaţie penibilă, cu scuzele de rigoare şi tot tacâmul, care se termină făcând haz de necaz.

Fericit că ţi-ai regăsit prietenul de-o viaţă, poposiţi undeva la o bere; şi filmul începe să se deruleze, cu voi doi în rolurile drumeţilor turmentaţi.

Sfârşitul unei zi perfecte, tu şi Alex pe balcon la o ţigară pe la 10 seara, admirând peisajul: cerul, semi-întunericul, pădurea, sunetul apei curgătoare… toate vegheate de regina nopţii.

WARNING! Acest articol se va autodistruge dacă nu laşi comentariu pe site. V-am speriat, nu? 😀