Suntem in picaj

suntem in picaj

suntem in picaj

de Emil Drăgănescu – redactor
foto: Cătălina Cosma – seminarist foto

Stăteam şi mă gândeam la tema din numărul acesta şi am ajuns la o concluzie sumbră: „Lor nu le place şcoala!“. Cine sunt Ei? *Insert here* orice referinţă la cadrele didactice din învăţământul preuniversitar sau universitar. Daţi o fugă prin curţile liceelor după asta şi veţi înţelege. E o simbioză perfectă.

Adevărul este că, în condiţiile în care totul este subfinanţat, cel care conduce Ministerul Învăţământului practic nu are vreo diplomă care să ateste că şi-a terminat liceul, iar profii vin şi nu prea pe la ore – şi predau sictiriţi, cum naiba să ne placă şcoala? Pe de-o parte, e vorba de lipsa banilor, iar pe de alta, de lipsa atracţiei pentru materie.

Bine, mulţi cretinei din conducerea „liceelor de elită“ vor spune că acest fapt este doar un mit şi că învăţământul este încă foarte bun în România. Când v-aţi dus cu plăcere la şcoală ultima dată? Când v-aţi gândit că aflaţi lucruri interesante care chiar merită memorate? Sau pot să o iau altfel. Când nu v-aţi gândit că, după două ore, o să staţi la un suc împreună cu colegii, undeva la o terasă în apropierea şcolii, aşteptând să treacă timpul mai repede?

Aş putea lua nenumărate exemple din ţări „civilizate“ care şi-au desăvârşit procesul educaţional, orientându-l spre pasiunile elevului. Astfel, în minunata noastră ţară mioritică, după îndelungi chinuri, te trezeşti la examenul de Bacalaureat cu un subiect demn de Star Trek. Acela e momentul „what the fuck?“, în care înţelegi că nu puteai face altceva, pentru că şcoala românească e orientată spre abstract. Conform unui studiu recent, s-a ajuns la concluzia că doar 5% din elevii români înţeleg cu adevărat ce li se predă la matematică în decursul liceului. În lumea mea, procentul ăsta îmi dă de gândit. În lumea lui Funeriu, este perfect normal. Trebuie să scoatem genii din piatră seacă, sau să-i omorâm încercând – metaforic (dintre cei care se luptă cu corijenţele an de an).

Toată situaţia e gravă. Presa spune asta, profesorii spun asta, elevii sunt de acord, dar nimănui nu-i pasă. Cel mai tare e când ajungi la o facultate. Eram acum câteva zile la un curs şi eram fascinat de cum profesorul mai avea puţin şi făcea un atac cerebral la ideea că nu ştia nimeni despre ce vorbea. Parcă treci în alt univers… sau iad. Dacă la liceu se păstrau unele aparenţe, la facultate totul este făţiş. Trebuie să te descurci cum poţi şi pe unde poţi pentru că „eşti student“. E uimitor cum asta seamănă cu „acum eşti elev, trebuie să înveţi la toate“ – aceeaşi mentalitate comunistă, un alt grad de lehamite, numai că altfel expusă, unde studentul este de vină pentru tot.

Ce se poate face pentru a închide cercul vicios este greu de spus. Prea multă lume a depăşit nivelul de „poate o să fie mai bine, cândva“, şi aşteaptă să se întâmple ceva concret. O reformă totală şi stabilă probabil că ar fi prea mult, dar putem visa la un viitor mai bun în care spiriduşul Dobby nu va mai fi Ministrul Educaţiei şi cu toţii ne vom duce la şcoală pe mături zburătoare.

Recommended Articles

4 Comments

  1. Nici nu cred ca se pune problema sa le placa. Mai toti adultii care au trecut prin comunism nu-si trateaza munca ca pe ceva facut de placere. Pentru profesori, ceea ce fac ei e sa munceasca ca sa castige bani pentru trailul lor. Probabil putini profesori zic “Ma duc la scoala sa le predau elevilor pentru ca asta-mi place”. Cred ca cei mai multi zic “Inca o zi in care ma duc la servici”.

    1. Suna amuzant da pe noi, la inceputurile inceputurilor a profesoara ne-a ajutat din placere sa realizam revista. Ca apoi a fost impotriva noastra, mai ales dupa ce a avut probleme cu directiunea din cauza faptului ca voiam sa ne exprimam liber, asta e alta treaba :))

  2. În primul rând, da, într-adevăr, învățământul suge și conducerea și-a bătut joc de tot ceea ce înseamnă școli. Dar legat de BAC, nimeni nu te oprește să înveți singur. Ai programa pe net, creier (după caz), biblioteci de unde poți închiria ce vrei și în loc să dai banii pe sucul de după orele de curs, poți face meditații. BAC-ul este greu și mi se pare normal, măcar poate așa nu mai iau toți inculții 10 pe degeaba, o diploma, pentru ca mai apoi să ajungă în conducerea țării.
    În al doilea rând, în clasele primare, profii te împing de la spate. În liceu, așa și-așa, iar la facultate, e interesul tău să fii atent sau nu, că doar de-aia te-ai dus acolo, la facultatea respectiva. Eu unul, mă duc de plăcere la școală. Atâta timp cât plec de-acolo măcar cu o chestie știută, dacă aflu măcar o chestie nouă, eu sunt fericit. Principiile mele spun că învățământul e obligatoriu până ce termini o facultate, și învăț singur, pentru mine. Nu tocesc, nu-mi pasă de note, îmi pasă doar să știu, să pot să port o discuție de nivel mediu cu oricine, în orice domeniu.
    În ultimul rând, legat de profii sictiriți, le dau dreptate. Eu, care sunt elev de liceu, mă simt uneori sictirit de clasa mea. Cum ai vrea tu, ca un profesor de română să vină mereu încântat într-o clasă de copii care urăsc să citească? Despre ce ai vrea tu să discute la oră, dacă toți au adus comentariile de pe net? Eu sunt într-un „liceu de elită”, iar în clasa mea, incluzându-mă pe mine, suntem maxim 5 inși care chiar citim cărți, atât pentru școală, cât și pentru a umple timpul. Restul, fac un murmur insuportabil, care ține loc de fundal pentru întreaga oră de curs. Cum ai vrea tu, ca un profesor de desen/muzică/psihologie/religie/economie/logică etc. să fie cu zâmbetul pe buze, când vede că nu sunt 5 copii în clasă care îl ascultă. Și asta nu pentru că sunt plictisitori, ci pentru că elevii merg cu idei preconcepute la școală. La fel cum ai întrebat tu, câți dintre noi ne gândim să mergem la suc după ore, așa întreb și eu, câți dintre voi ați fost atenți la materiile enumerate mai sus de către mine, să vedeți câte lucruri știu oamenii aceștia. Pe lângă asta, nu cred că cei care se plâng de faptul ca profii sunt sictiriți și nu predau, iar BAC-ul e greu, s-au dus după ora de curs la profesor să ceară lămuriri suplimentare. Ați fost învățați să primiți tot, cu minim efort. Salariile de rahat ale profesorilor îi fac doar să nu mai împingă de la spate, nu să uite ce știu. Iar în cazul în care un profesor e complet aerian și n-are nici o treabă cu materia respectivă, poți să citești o carte.

    1. Bravo Vlad, ai facut un intreg articol aici 😀

Leave a Reply to Criticul Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *