Stereotipuri – “Bruneta sub acoperire”

Stereotipuri

de Raluca Băceanu – redactor
foto: Ioana Muntean – colaborator foto

Există ideea aceea preconcepută cum că blondele ar fi naive. De parcă oxigenarea părului ar indica neapărat că posesoarea este, cumva, prostuţă… şi nu numai! Nu e nevoie să fii o blondă vopsită ca să devii etichetată.

Dar, am observat că nu toate blondele sunt cum par ele de obicei. Am întâlnit destule blondine care sunt sclipitoare, şi nu spun asta din cauza părului.

Şi ce e mai interesant, că unele dintre ele aleg culoarea aceasta controversată doar pentru a induce în eroare.

Deşi ar putea părea paradoxal, sunt femei puternice, care ştiu să se exprime. Desigur, asta nu înseamnă că toate piţipoancele blonde sunt inteligente şi puternice. Aici nu mă refer la acel stereotip, ci strict la blondele care atunci când deschid gura te lasă mască… la propriu şi într-un sens pozitiv.

Ascund însă, undeva adânc în interiorul lor, anumite frustări. Eu, una, nu cred că le place prea mult să fie văzute ca nişte păpuşele, oricât de mult se distrează ele pe seama neştiutorilor. Nu mereu au ocazia să îşi expună punctul de vedere, sau ideile, aşa că pentru multe persoane vor rămâne nişte simple blonde care arată bine, şi atât.

Sunt acele fete care sunt înconjurate de admiratori, de prieteni, de oameni, deci, populare. Sunt însă conştiente de perfidia oamenilor, dar, în ciuda acestui fapt, le place să socializeze. Nu le deranjează dacă sunt considerate prietene de diverşi, dacă le sunt împărtăşite secrete – dar nici nu le impresionează.

Cu siguranţă sunt mai individualiste decât restul lumii, dar nu lasă să se observe. Ariviste, însă niciodată parvenite. Destul de greu poţi să ştii ce e cu adevărat în mintea lor, pentru că sunt persoane închise. Nu au încredere în oameni fiindcă ori au fost cândva dezamăgite, ori au realizat că nu le merită nimeni încrederea.

Când ele spun un lucru, aproape de fiecare dată are dublu sens. Se joacă mereu cu tot felul de cuvinte, sunt cinice şi, foarte important!, conştiente de ce pot şi ce nu.

Sunt genul de persoane care se cunosc foarte bine pe sine, dar se şi critică foarte aspru. Sunt într-o continuă ,,îmbunătăţire“ şi au un scop precis în viaţă. Bine organizate, se concentrează asupra unui singur punct – şi anume să aibă tot ceea ce îşi doresc.

Deseori lipsite de scrupule, rareori se gândesc la cei din jur, însă, le place să fie apreciate, tocmai de aceea se implică în tot felul de activităţi, fără să le fie teamă de munca în echipă.

Râvnite, mai mult pentru fizic decât pentru psihic, au o oarecare reticenţă vizavi de bărbaţi. Din acest motiv, deşi ar putea părea incredibil, sunt femei singure.

E posibil ca la un moment dat să se piardă pe sine, ori să rămână singure, odată cu trecerea timpului.

Data viitoare când veţi mai vedea o blondă, indiferent de felul cum îşi arcuieşte trupul când se mişcă, cum clipeşte din gene ori, pur şi simplu, după felul cum se comportă, ar fi bine să ştiţi că nu sunt chiar cum s-ar putea crede, ci mult, mai… aici alegeţi voi dacă mai rău sau mai bine…

Recommended Articles

9 Comments

  1. Imi place persoana pe care ai descris-o. Da, persoana. Sau un grup restrans de persoane oricum. Ai generalizat, nu toate blondele sunt asa. Si cele care nu sunt pitipoance, nu toate sunt asa. Toti oamenii cu ceva personalitate sunt “într-o continuă ,,îmbunătăţire“ şi au un scop precis în viaţă” Insa da, cu totii stim, blondele sunt vazute ca fiind prostute tot timpul, cum baietii vad o blonda prima reactie e “mama ce buna e asta”. Am vazut faze de genul de n ori. Si mi se pare normal sa fie si cateva singure, pentru ca toti cei care se dau la ele nu vor o relatie adevarata si ele sunt constiente de acest lucru. Totusi..nu le vad mai diferite decat restul fetelor. Doar pentru ca au aceeasi culoare a parului, nu inseamna ca toate intra in aceeasi categorie a personalitatii.
    As vrea totusi sa ma fac blonda. Vreau sa incerc orice o data….si daca nu o fac acum cand sunt la varsta asta, atunci nu stiu cand.

    1. Raluca Baceanu - Editor Online

      Cred si eu ca iti placa persoana:)). Asta am si incercat sa surprind: se fac placute in societate. Pentru asta admir intr-un fel aceste blonde. Sa stii ca sunt destule. Si sunt diferite de restul fetelor, o simti la un moment dat. Arata ceva mai nepasatoare, si poate chiar si sunt…

      1. Raluca Baceanu - Editor Online

        place*;))

  2. Sa inteleg ca ori te-a inselat cu o persoana blonda, ori categorizezi oamenii dupa cromatica favorita. In orice caz, proasta idee.

    1. Raluca Baceanu - Editor Online

      Nu stiu ce intelegi tu. Dar exemplifica, de ce ,,proasta idee” ?

      1. Cred ca se referea la faptul ca “geniul” acela sub acoperire este considerat o persoana bruneta. Adica blondele sunt considerate proaste (de obicei), iar brunetele destepte. Ceea ce mi se pare complet absurd si suna doar ca un complex personal al unei brunete.

        Ori titlul este formulat gresit, ori ideea din articol este gresita. Daca prin articol vrei sa zici “nu toate blondele sunt proste”, atunci ar fi cazul sa alegi ceva mai sugestiv.

        Trend-ul asta cu parul blond personal nu l-am mai observat in ultima vreme, ci din alte culori (inclusiv blond) in brunet.

        Exista specimene “proaste” cu diverse culori ale parului. Nicio culoare nu e predispusa la prostie sau la a fi geniu.

        1. Titlul se vrea a fi o ironie mai mult sau mai putin subtila la adresa generalizarilor pripite, atat pentru cei care cred ca blondele sunt prostute ori ca brunetele sunt destepte. De aici si ghilimelele.

  3. Sunt oameni, e normal să fie mai mult decât lasă să se vadă. Interesantă pledoaria… sau nu. “Blonda” e un stereotip, un tipic, e practic modelul nostru pentru bancuri cu proști. În loc să spunem “hai să-ți zic un banc cu Bulă” spunem “îl știi pe ăla cu blonde?”.

    Orice om e complex, dar să-l caracterizezi după niște bancuri e o prostie. Dacă ar fi așa moldovenii toți ar fi proști, evreii hoți și românii chiar ar fi deștepți.

  4. Pana la urma…ajungem tot la Adam si Eva. 🙂

Leave a Reply to Marius Tudor Stoian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *