Raul din noi – o chestiune de semantica

Raul din noi

Raul din noi

de Andra-Maria Măciucă – colaborator
foto: Roxana Leocovici – fotoreporter

Probabil că deseori am căzut în capcana de a pune apostila „este un om bun“ sau „ce om rău!“
În general despre oameni buni vorbim la perfectul compus. Aproape nu este necrolog să nu menţioneze cât de bun a fost defunctul. Mai rar, ce-i drept, auzim spunându-se laudativ din partea interlocutorului la adresa unei terţe persoane, care îmi este obligatoriu prieten sau rudă, că este „pâinea lui Dumnezeu“.

Cu oareşce tentă melancolică, eventual bahică, mai aud sec „băiat bun“ urmat în mod indispensabil de „n-a avut noroc“ sau „a avut şi el nişte probleme“.

Nu există unitate de măsura pentru bunătate în timpul vieţii. Deseori afirmăm că suntem cei mai buni şi ulterior realizăm că există alternative. Putem să avem ce este mai bun la un moment dat şi, cu toate acestea, să ne dorim ceva mai bun. Pe cale de consecinţă, dacă ce avem mai bun poate fi, chiar şi teoretic, înlocuit de ceva mai bun, înseamnă că ce avem nu este suficient de bun sau este mai puţin bun decât posibilul bun.

Dar noi, cei care credem despre noi că suntem buni, am avut vreodată şansa de a scoate la suprafaţă răul din noi? Viaţa mi-a demonstrat că răul scos la iveală dintr-un om bun este mult mai rău şi mai distructiv decât orice alt tip de rău.

Încercaţi să declanşati acel scurtcircuit şi veţi vedea că răul dezvoltat de un om pe care până atunci îl credeaţi bun, şi care foarte probabil chiar aşa a fost, nu are termen de comparaţie.
Există, cu siguranţă, unitate de măsură pentru răutatea de-a lungul vieţii. Inconştient sau nu, atunci când am creat afişe cu „Câine rău“, am uitat să creăm şi câteva cu „Câine bun“. În mod paradoxal câinele este cel mai bun prieten al omului. Prin urmare, dacă am simţit nevoia de a anunţa că avem un câine rău, înseamnă că cel mai bun prieten al omului este rău? De ce am creat expresia „câine de om“ dacă tot credem că e cel mai bun prieten al omului?!

Avem rău de mare, dar nu am auzit să avem, deocamdată, bine sau bun de mic. Dacă un copil sparge un geam atunci este un copil rău. Dacă l-ar pune la loc ar fi un copil bun? Copiii nu se mai joacă, aşa că probabilitatea de a sparge geamuri a scăzut. Înseamnă că ei sunt mai buni? Sau poate adulţii sunt mai răi?

Cred că fiecare dintre noi avem o rădăcina latentă a răului. Pentru unii răul este rădăcina vieţii. Trăiesc prin rău, pentru rău şi, evident, răspândesc rău.

Alţii au doar un altoi de rău. El dă roade doar atunci când se prinde de trup. Şi pentru aceasta trebuie să existe un factor determinant, o cauză generatoare a răului.

Sunt adepta teoriei că fiecare dintre noi avem defecte, ca simbol al răului de origine nativă, şi că acestea pot fi inhibate prin voinţă şi autocontrol. Din păcate nu am găsit până acum un singur caz în care, dacă a apărut un factor determinant, să nu iasă la iveala răul.

Beţivi, hoţi, mincinoşi, leneşi, murdari etc. Toţi pot, prin exerciţiu, să pună un strat de praf peste defectul major ce îi caracterizează. Din păcate, însă, la un moment dat, în condiţiile apariţiei unui factor determinant, cred că este aproape imposibil ca praful să nu dispară. Pentru că indiferent că vrem să acceptăm sau nu, răul ne macină pe interior, în timp ce binele se disipează cu atâta uşurinţă în eter, la cea mai mică pală de „viaţă“.

În mod paradoxal binele şi răul supravieţuiesc împreună.
Ne pare bine să auzim că unei persoane, pe care o identificăm responsabilă pentru răul parţial din viaţa noastră, îi merge rău. Declarăm că nu dorim nici duşmanilor noştri răul din lume, dar în subconştient ne dorim să auzim de mult rău şi de foarte puţin bine.

Îmi pare bine că îţi este rău şi îmi pare rău că îţi este bine. Doar un simplu joc de cuvinte?

Recommended Articles

6 Comments

  1. Felicitari pentru articol, Andra! Da de gandit asupra unor lucruri destul de importante de care lumea a uitat. Sper la mai multe articole de genul, sunt greu de lasat cu vederea si placut de citit.

  2. foarte misto mesajul, si foarte bine dezvoltat.
    mai scrie-ne 😀

    1. merci, Johnny! 🙂

  3. Ana Maria Costache

    eu as inlocui termenul de “bun” cu “destept”. de ce? toata lumea are un singur sambure de rau in el si o gramada de altii buni.
    e mai usor sa fii bun, deci destept. Bun si destept sunt niste cuvinte sterpe si, mi se pare, exprima mediocritatea.
    putini insa reusesc sa se foloseasca mai mult de samburele ala de rau, sa iasa din paradigma desteptaciunii si sa devina inteligenti.

  4. Articolul este superb!Foarte bun! Felicitari!
    Esti foarte talentata, asa ca tine-o tot asa!

Leave a Reply to Andra M Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *