Libertate, dulce libertate…


Libertate, dulce libertate...

de Cosmin Ciortan – colaborator
foto: Alexia Ion – colaborator foto

Liceul… un loc din care abia aştepţi să scapi în timpul anului şcolar şi în care abia aştepţi să te întorci în timpul verii. Un loc presărat atât cu bune, cât şi cu rele. Un loc în care notele de 3 şi de 4 se întrepătrund cu momentele amuzante trăite alături de colegi. Un loc în care oricât de neagră ar părea situaţia, ştii că totul va reveni la normal (într-un fel sau altul :-)).
Dar ce te faci când te trezeşti pe 15 iunie şi constaţi că, timp de trei luni, nu vei face nimic altceva decât să te distrezi? Ştii, e ciudat cum timp de nouă luni, cu fiecare prilej, stai şi visezi cu ochii deschişi la vara visurilor tale, la momentele în care te vei distra şi în care vei petrece, la nopţile petrecute până în zori, la plimbările alături de prieteni şi la orice altceva ce îţi doreşti. Dar, cum spuneam, te trezeşti într-o dimineaţă, te uiţi în calendar, te dezmeticeşti puţin, după care realizezi cu stupoare: „E vacanţă!!!“
Este vacanţă… eşti liber să faci ce vrei, cât vrei, unde vrei, cu cine vrei. Dar ce vrei să faci? Unde vrei să mergi? Întrebări care îţi vin automat în minte şi la care, oricât ai încerca să îţi răspunzi, nu vei reuşi. De ce? Simplu… Este vară, iar acum toate planurile făcute cu orice ocazie de linişte nu mai au nici o valoare. Pentru că, ei bine, da!, este vară!
Strânge-ţi prietenii şi plecaţi într-o excursie cu cortul; du-te la mare, la munte, vizitează noi locuri, cunoaşte noi oameni. Petrece mai mult timp cu familia ta, cât mai departe de casă. Ieşi alături de persoana iubită cât mai des, mergi cu ea în parcuri cu orice ocazie ivită; fă tot ce ai vrut să faci în acele nouă luni banale, dar atât de interesante. Acum cât timp ai ocazia. Dacă vei aştepta prea mult, toamna te va lua pe nepregătite, iar tu vei rata oportunităţile la care visezi timp de nouă luni. Nouă luni?! Îţi dai seama? În timpul ăsta un copil se dezvoltă în pântecele mamei sale! Nu te-ai gândit niciodată în felul acesta, nu-i aşa? 🙂
Dacă stai mai bine să te gândeşti, chiar în acest moment, în loc să cutreieri lumea-n lung şi-n lat, tu stai şi citeşti un articol care chiar asta te îndeamnă să faci! Chiar aşa?! Cum se poate una ca asta? Dar, nu-i nimic. Încă ai timp să-ţi repari „greşeala“. Cum vei termina de citit aceste rânduri, vei ieşi din casă şi te vei bucura de aceste trei luni magice, aşa cum doar tu o poţi face. Sper să îmi asculţi sfatul, pentru că dacă nu, nici nu ştii ce pierzi.
Eşti tânăr. Iar când eşti tânăr, eşti şi nebun. Cât timp eşti tânăr şi nebun trebuie să faci diverse nebunii (nu, nu genul ăla de nebunii). Este în firea ta să te distrezi, este în firea ta să faci nebunii (din nou, nu genul ăla de nebunii). Acum eşti mai liber ca oricând, nu e nimeni care să te condiţioneze, care să îţi spună că e timpul să te opreşti. În nici un caz. Dacă nici acum nu eşti liber, atunci când?
Ceea ce vei face după ce vei termina de citit aceste rânduri, va rămâne la latitudinea ta, desigur. Însă, eu ştiu că nu voi lăsa timpul să treacă pe lângă mine. Ştiu că sunt tânăr, că sunt nebun – în special nebun – şi că sunt liber, cât se poate de liber. Ce îmi poate sta în cale?
Iar dacă vrei să îmi arăţi că ai înţeles mesajul acestui articol, atunci poţi lăsa şi un comentariu. Promit să nu mă supăr dacă o vei face.

Recommended Articles

7 Comments

  1. Daca suntem asa liberi, de ce nu si genul ALA de nebunii?! :))

    1. Daca tu vrei neaparat poti si genul ALA de nebunii, nu te opreste nimeni. 😀

  2. eu dupa ce am citit articolul m-am gandit sa iti las si un comentariu. interesant articol si adevarat. i like it:P

  3. foarte tare frate :X total adevarat tot ce e scris mai sus 😀 trebuie sa recunosc ca de cand a inceput aceasta vacanta de vara asta am si facut 😀 mam distrat..pt ca, la urma urmei asta e cam ultima vacanta de vara ca elev…vine facultatea si acolo e alta treaba.
    in continuare acestei vacante am de gand sa cand la chitara, sa ma uit la cat mai multe episoade din top gear :)) si sa ma plimb mooooooooooolt de tot cu prietenii 😀 sper sa ai si u o vancata placuta in continuare 🙂
    salut

  4. Si totusi,acum depinde si cum privesti libertatea. Eu ma gandesc ca libertatea de care vorbesti tu, o poti avea oricand daca vrei. Poti renunta la scoala sau la lucrurile astea. Intrebarea este daca chiar vrei cu adevarat asta. Dupa mine nu exista libertate, ci doar viata. Pregatesc un articol despre libertate, alta perspectiva 😛

    1. Nu e prea indicat sa renunti la scoala, decat daca vrei sa ajungi un gunoier sau ceva de genul. Scoala e importanta, la fel ca si alte lucruri care iti consuma ore intregi din zi, in timpul anului. Tocmai de aia, astea 3 luni vin ca o mana cereasca.

      1. Exact, e o chestie de decizie. Asa alegi cand vrei sa ai libertate sau nu 😛

Leave a Reply to Cosmin Ciortan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *