Critica Universala – Copiii din ziua de azi…

Critica Universala -

LOGO_CRITICA_UNIVERSALA_RUBRICA_TEEN_PRESS

de Silvia Petre – redactor

Da, ştiu, o să încep cu „pe vremea mea…“ sintagmă folosită de cele mai multe ori de oameni care au dublul vârstei mele. Dacă înainte, în mod normal i-aş fi dispreţuit, acum… probabil m-aş gândi de două ori până să fac asta.

Aţi observat cumva cât de ciudaţi sunt picii de astăzi? Cu toate fiţele, hainele care îi fac să arate ca nişte „oameni mari“ cu hiposecreţie de somatotropină, desenele hidoase care lor le servesc drept modele în copilărie, din care învaţă valori, pilde din care îşi creează repere. Nu v-au lăsat niciodată mască tot tupeul îngrozitor, replicile care fac din ei nişte „băieţaşi de băieţaşi de la groapa cu nisip“, dar care abia au învăţat să îşi şteargă „secreţiile“ cu un şerveţel, şi nu cu mâneca bluzei?

Sunt nişte omuleţi complet metamorfozaţi (şi asta nu-i de bine) de societatea în care trăiesc. Nu mai au copilărie adevărată şi inocentă, iau contact din ce în ce mai devreme cu o lume care nu li se potriveşte şi care face din ei nişte eşuaţi între două dimensiuni: nici în cea a adolescenţilor nu au putut intra (şi nu doar pentru că le lipsesc caracterele sexuale specifice, ci şi din cauza mentalităţii care, din păcate, nu le mai conferă nici măcar inocenţa pentru care erau simpatizaţi), dar nici copii nu mai par. Şi asta din mai multe motive: se îmbracă precum „star-urile rock“ de pe posturile cică de „desene animate“, vorbesc despre cine s-a mai combinat cu cine, îi înfruntă cu tupeu cel puţin deranjant pe cei ce au aproape dublul vârstei lor, sunt prea energici şi extra-hormonali la o privire de ansamblu.

Să fie îngrăşămintele din plante… sau poate substanţele din atmosferă, sau poate doar toleranţa ucigaşă a acelor părinţi care merg după principiul stupid: „dacă eu n-am avut, măcar el să aibă“, permiţându-le şi oferindu-le totul, fără măsură, fără un sistem propice de valori, fără un reper de recompensare realistă, făcând din ei nişte monstruleţi egoişti, irealişti, care nu înţeleg lumea în care trăiesc (şi este perfect justificabil, având în vedere vârsta lor), dar care, cel mai trist, nici nu au şanse să o înţeleagă la fel de repede precum cei din generaţiile anterioare (care probabil au trăit şi fără chips-uri, nu-ştiu-ce idol blondiu şi efeminat sau ultimul ruj mega-extra-ultra sclipicios, evident, venind la pachet cu o revistă scumpă, alcătuită 99,9% din poze).

În astfel de condiţii îmi permit să spun (şi mi-ar plăcea să fie la plural): „da, pe vremea mea nu era aşa, şi era mai bine“.

Recommended Articles

1 Comment

  1. Sunt foarte de acord, mai ales la partea cu desenele animate.
    In legatura cu maturizarea timpurie (superficiala de altfel si existenta doar in anumite domenii, le stim cu totii) am auzit acum un an doi, cand am trecut pe langa o gasca de copii (baieti bineinteles) o injuratura provenind de la un specimen de doua ori mai mic decat mine si cu varsta de nici mai mult nici mai putin de 6-7 ani. Injuratura era “ce **** mea”, nici macar nu i se potrivea, adica nu putea sa invoce ceva ce nu are decat intr-o foarte mica masura!

Leave a Reply

Your email address will not be published.