Am fost si la concertul cu Trooper și Iris!

Am fost si la concertul cu Trooper și Iris!

Am fost si la concertul cu Trooper și Iris!

de Cezara Panait – redactor
sursa foto: www.iconcert.ro

Cea mai grandioasă producție Tooper. Un show ce reprezintă o punte între generații. O întoarcere la „rădăcini“ pentru membrii formației. Asta ne-au promis băieții de la Trooper în concertul ce a avut loc în seara de 5 aprilie la Arenele Romane.

În primul rând, acest concert – „An Iron Tribute“ – a fost unul important atât pentru componenții trupei, cât și pentru fanii care au venit la spectacol. Împreună, aceștia au contribuit la perpetuarea poveștii Trooper, întrucât evenimentul a fost filmat pentru a realiza un DVD live, cuprinzând concertul formației.

De ce este acesta o întoarcere la „rădăcini“? Pentru că, în acest spectacol, Alin Dincă și colegii săi (Aurelian „Balaurul“ Dincă – chitară, Laurențiu Popa – chitară, Ionuț „Oscar“ Rădulescu – bas și Ionuț „John“ Covalciuc – baterie) au decis să aducă un omagiu trupelor care i-au influențat decisiv în cariera muzicală. În acest fel, ei au reușit să îi aducă la concert pe membrii formației Iris și, pentru că nu au putut avea alături de ei și legendara trupă de rock Iron Maiden, au stabilit că playlistul Trooper se va împărți în două. Astfel, o oră au cântat melodii Iron Maiden și o oră din repertoriul Trooper.

Seara a fost deschisă de către formația Strip Joint, o formație relativ nou apărută în peisajul muzicii rock românești. Cu toate acestea, ei s-au ridicat la nivelul așteptărilor, cântând melodiile: Stillwater – „Fever Dog“, Gary Clarck Jr. – „Bright Light“, Joe Cocker – „Come Together“, Foo Fighters – „All my life“ și „Keep on rockin’“.

În continuarea programului și-au făcut apariția pe scenă băieții de la 9.7 Richter, a căror prestație a fost, de asemenea, la înălțimea serii de rock. Ei au cântat atât piese proprii („Sanctuary“, „Run/Hide/Fail“, „The Journey“, „Assassins“), dar și cover-uri de la Black Sabbath – „Heaven and Hell“ și Dio – „Holy Diver“. Efervescența chitariștilor, stilul agresiv și atitudinea specifică heavy metal-ului, au fost elemente foarte „gustate“ de către publicul dornic de cât mai mult rock adevărat.

Lumea se poziționase deja cât mai aproape de scenă, în așteptarea trupei pentru care veniseră. Trooper nu i-a dezamăgit, oferind un spectacol de excepție fanilor și nu numai. În prima parte, aceștia au cântat cover-uri melodiilor: „Aces High“, „Wicker Man“, „Can I play with madness“, „Heaven can wait“, „Running free“, „Trooper“ și „Fear of the Dark“, ca tribut pentru trupa Iron Maiden. La aceste cântece, publicul era deja extaziat, toți trecuseră de la fredonat ușor la headbang și țipete pentru preferații lor. Spre sfârșitul momentului dedicat trupei Iron Maiden, în mijlocul mulțimii se crease un cerc, unde băieții se îmbrânceau și își consumau din energia și forța emanată de o astfel de interpretare.

În aplauzele și uralele spectatorilor, Cristi Hrubaru de la Rock FM a urcat în fața publicului pentru a-i prezenta pe cei pe care i-a numit frații săi, cei de la Trooper, alături de „Naționala de Rock a României“, așa cum este supranumită formația Iris. Aceștia au avut onoarea de a fi invitații speciali la concertul celei mai apreciate trupe de rock a momentului. Coiotu’, așa cum îi știm cu toții porecla, a dorit ca apogeul spectacolului să fie atins atunci când pe scenă se aflau ambele formații, interpretând o piesă din repertoriul Iris. Apoi, trooper-ii le-au predat ștafeta colegilor de la Iris, care ne-au arătat încă o dată că își merită supranumele de „Naționala de Rock a țării noastre“. Ei au cântat „Frumusețea ta“ și „Doar amintirea“.

Trooper au revenit în forță în ovațiile publicului, oferind într-adevăr un spectacol unic, plin de surprize. Așadar, în a doua oră ei au cântat melodiile din repertoriul propriu: „Old School Baby“, „Nu mai contează“, „Nu trebuie să vrei“, „Posedat“, „Doar a mea“, „Solii turci“, „Vlad Țepeș“, „Pas infinit“, „Voodoo“, „Strigăt“, „O viața este prea mult“, „Amintiri“, „Tari ca munții“ și „Vino cu mine“. Ei au reușit, așa cum ne-au promis la începutul prestației, să interpreteze măcar o melodie de pe fiecare album al lor.

Trebuie menționat regretul pe care și l-a exprimat Alin Dincă vizavi de faptul că formația Trooper nu este promovată așa cum ar merita în momentul actual în România, în ciuda numeroșilor fani pe care îi are. În acest sens, Coiotu’ ne-a spus că a fost o singură melodie difuzată la un post de radio și aceasta a fost cea mai ascultată timp de aproximativ șase luni. Paradoxal, nu?

Un lucru este cert: cei de la Trooper s-au ocupat și de cel mai mic detaliu privind acest concert. Și nu, nu a fost un simplu concert, a fost un spectacol în toată regula, cu momente pirotehnice, inclusiv și momente în care au apărut pe scenă două fete îmbrăcate sumar. Probabil băieții din public s-au speriat când le-au văzut, căci atunci au început toți să strige.

Încă un lucru în premieră pentru concertele Trooper este că, de această dată, oamenii au putut cumpăra și bilete VIP, la care au avut oportunitatea „meet & greet Trooper“, au primit un CD și un afiș cu formația.

Așadar, concertul ce s-a terminat după miezul nopții a fost unul dintre cele mai impresionante concerte rock din ultima vreme, iar spectatorii au fost cu toții încântați.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *